In articol:
- UPDATE. Percheziții și la șefa Consiliului Județean Botoșani
- Ce a transmis DNA
- Spitalul din Botoșani, locul unde a murit Alexandra, mămica însărcinată în 7 luni
Procurorii DNA au descins, miercuri dimineață la Spitalul Judetean de Urgente din Botosani, iar ulterior au transmis public că au loc percheziți în 92 de locații.
Citește și: Percheziții DNA la Ministerul de Finanțe. Birou sigilat de procurorii anticorupție- UPDATE
Este vorba de un dosar de corupție care privește fraudarea unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante în cadrul unei unități spitalicești.
UPDATE. Au loc percheziții inclusiv la sediul PSD Botoșani, dar și la șefa CJ Botoșani, Doina Federovici (PSD), potrivit presei locale.
UPDATE. Percheziții și la șefa Consiliului Județean Botoșani
Percheziții au avut loc atât la biroul presedintei CJ Botosani, cât și la locuința acesteia, transmite presa centrală.
Perchezițiile continuă la Spitalul județean de urgență Mavromati din Botoșani, unde există suspiciuni de fraudarea angajărilor.
Potrivit unor surse din dosar, se plăteau șpăgi între 2.000 de euro și 15 mii euro pentru un post în cadrul spitalului.
Pentru un simplu post de asistentă medicală, se plătea între 10 și 15 mii de euro la angajare.
Ce a transmis DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023, de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.
"În cursul zilei de 13 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 92 de locații situate pe raza județelor Botoșani și Iași, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice", a transmis DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Descinderi ar avea loc, de asemenea, conform surselor judiciare, la trei instituţii şi la sediul unui partid politic.
Spitalul din Botoșani, locul unde a murit Alexandra, mămica însărcinată în 7 luni
În cursul acestei veri, a existat un scandal de amploare legat de spitalul județean din Botoşani și de maternitatea de aici, unde a murit Alexandra, o tânără însărcinată, care a fost lăsată fără îngrijiri timp de 7 ore.
Alexandra Ivanov a murit în dimineața zilei de 18 august, pe patul de spital, după ce ore în șir implorase medicii să o ajute.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Dovadă sunt mesajele găsite în telefonul ei, trimise doctorilor în noaptea de dinaintea tragediei. "Nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet" îi scrisese tânăra medicului de gardă, cu doar 4 ore înainte să moară.
Familia Alexandrei a cerut daune de 7 milioane de euro. Fiecare dintre cei 3 copii orfani de mamă ar urma să primească câte un milion de euro.
Sute de persoane au protestat mai multe seri la rând în fața spitalului din Botoșani, după moartea tinerei în maternitatea din oraș. Ministerul Sănătății a identificat mai multe nereguli. Medicul de gardă și asistentele care erau de serviciu au fost suspendați.
Știre în curs de actualizare