Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că peste 13.600 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, iar peste 9.200 dintre acestea au primit prima doză.
Potrivit CNCAV, 13.637 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 9.249 cu prima doză.
Vaccinarea împotriva COVID-19
În acelaşi interval, au fost raportate zece reacţii adverse: patru la vaccinul Pfizer şi şase la cel de la Johnson & Johnson. Alte 50 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
„Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h.
În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp", a explicat CNCAV.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.105.881, din care 4.967.562 cu schema completă.
„Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă", a precizat CNCAV.