Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat sâmbătă că aproape 7.000
de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 4.500 cu prima doză.
În acelaşi interval, au fost raportate cinci reacţii adverse, din care trei la vaccinul Pfizer, una la cel de la Moderna şi una la cel de la Johnson & Johnson. Alte 62 de reacţii adverse sunt în curs de investigare, dintre care un caz formă severă.
„Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h.
În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp. Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă.”, a transmis CNCAV.