Close sidebar
Close sidebar

Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi, pregătiţi să intervină în zonele afectate de vremea rea

E. V.,


DISTRIBUIE
acest articol

Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei, în contextul atenţionării Cod galben de ninsori şi viscol emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

"La nivelul judeţelor vizate de atenţionarea meteo au fost suplimentate efectivele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă astfel încât acţiunile acestora pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo să se poată realiza în cel mai scurt timp. Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei în situaţia apariţiei unor situaţii de urgenţă provocate de vremea severă", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, conducerea MAI le-a cerut prefecţ ilor să ia măsuri pentru punerea în aplicare a planurilor de acţiune pentru sezonul rece şi să asigure că sunt pregătite mijloacele de intervenţie şi că există suficiente stocuri de materiale antiderapante şi de carburanţi.

"O atenţie deosebită va fi acordată persoanelor care necesită asistenţă medicală permanentă- cum sunt bolnavii care au nevoie de dializă şi gravidele-, iar unde este cazul acestea vor fi transportate preventiv în unităţi spitaliceşti", a spus purtătorul de cuvânt al MAI.

Citeste si: Cine este și cum arată Alina, soția lui Gabriel Cotabiță: „I-am dat un mesaj pe Facebook, ca un fan obișnuit”- kanald.ro

Citeste si: Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”- wowbiz.ro

Citeste si: Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe model Stoianoglo- antena3.ro

Totodată, Dajbog a arătat că, pentru perioada cu temperaturi scăzute, autorităţile locale vor lua măsuri de asigurare a unor spaţii de cazare pentru persoanele surprinse de vremea severă.

Marţi, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă în 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, dar şi o informare de vreme deosebit de rece cu temperaturi de minus 10 grade Celsius

pentru nordul, nord-estul şi centrul ţării.

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI