VIDEO | Interlopii Petre Geamănu, Eugen Preda și Nicolae Cristescu au aflat sentința judecătorilor, în dosarul în care sunt acuzați de camătă și șantaj
Interlopii Petre Geamănu, liderul grupării de șantaj și cămătărie, Eugen Preda și Nicolae Cristescu, fost acționar al clubului Rapid, au aflat vineri, 13 august, sentința dată de judecători.
UPDATE- Petre Geamănu, arestat preventiv pentru camătă și șantaj
Petre Ilie „Geamănu”, liderul clanului interlop din Capitală care făcea legea în Sectorul 6, a fost arestat preventiv, vineri, alături de alte șase persoane, în urma deciziei luate de magistrații Tribunalului București.
Tribunalul București mai menționează faptul că în arest preventiv au mai fost trimiși Eugen Preda, David Onoriu-Împărăţel, Solomon Sotir, Marian Ilie, Marius Nomoloşanu, Terente Adrian Stoica.
Nicolae Cristescu, fostul acționar al clubului Rapid, a fost pus sub control judiciar, alături de Radu Ilie și Florin Ilie.
Petre Geamănu, Eugen Preda și Nicolae Cristescu, reținuți miercuri
Miercuri, Petre Geamănu, Eugen Preda, liderul clanului Sportivilor, Florin Ilie „Ciocolată”, Radu Ilie, Nicolae Cristescu „Jupuitu”, Terente Stoica, Marius Nomoloșanu, Marian Ilie „Geamănu”, Solomon Sotir și Împărățel David Onoriu au fost reținuți pentru fapte de șantaj și cămătărie. Procurorii DIICOT au cerut magistraților Tribunalului București arestarea lor preventivă, care au amânat decizia în cazul acestora.
Pentru alți trei membri ai grupării conduse de Petre Geamănu a fost emis controlul judiciar de către procurorii DIICOT, în urma audierilor.
În total, 15 persoane au fost duse la audieri, în urma unor percheziții care au avut loc în București, dar și în județele Ilfov, Argeș, Dâmbovița și Ialomița.
Autoritățile au confiscat mai multe arme de foc dar și o cantitate de cocaină, despre care surse apropiate anchetei au menționat că ar aparține unui fin al lui Petre Geamănu, din județul Călărași. Bărbatul a menționat că avea drogurile pentru consum propriu.
Cum acționa gruparea condusă de Petre Geamănu
Totodată, procurorii DIICOT au dezvăluit inclusiv modalitatea prin care acționau oamenii lui Petre Geamănu.
Mai mulți dezvoltatori imobiliari erau șantajați și li se impuneau taxe de protecție sau „amenzi” pentru construcțiile pe care le efectuau. Victimele evitau să ceară ajutorul poliției de teamă.