Plaja salbatica de la Corbu, invadata de gratare. Tinerii care au "batjocorit" locul, revoltati pe net: "Mincinosilor! Puneti cumva bani la amenda cu mine"
Mai multe imagini revoltatoare au fost publicate de catre jurnalistii de la Neptun TV pe site-ul televiziunii locale din judetul Constanta.
Acestia au publicat un material despre mai multi tineri care au transformat plaja salbatica de la Corbu in propria lor "discoteca". Oamenii au venit cu masinile, au parcat pe plaja, in apropiere de apa si au incins gratarele. Daca asta nu era de ajuns, ei au montat si o statie pe plaja si au dat boxele la maximum pentru a se simti exact ca in cluburile de noapte de pe litoral.
Materialul publicat de cei de la Neptun TV a fost distribuit pe mai multe pagini de catre utilizatorii de Facebook si se pare ca a ajuns si la unul dintre tinerii care s-au distrat golaneste la Corbu.
Reactia lui a fost una dura la adresa jurnalistilor. "Sa ma p** pe voi, ba, mincinosilor!!! Chiar nu mai aveti ce publica? Puneti cumva bani cu mine la amenda? Ia vedeti-va de treaba voastra ca e mai bine", a scris acesta pe reteaua de socializare.
Ca raspuns la acest incident care a stranit un val de reactii negative pe retelele de socializare, Elena Udrea a postat si ea un mesaj prin care a chemat oamenii la "curatenie" si le-a promis ca le va face omleta si cafea celor care vin sa curete plaja. "Am facut de foarte multe ori plaja la Corbu anul acesta si anul trecut. Am putut constata ca este un loc din ce in ce mai aglomerat, desi este plaja salbatica.
Ca una care am vazut cum a fost distrusa Vama Veche in ultimii 25 de ani printr-o dezvoltare imobiliara si economica fara nicio regula, ma tem ca aceasta va fi si soarta zonei Corbu. Autoritatile sunt incapabile sa stabileasca reguli prin care sa o protejeze si sa oblige oamenii sa le respecte.
Ca raspuns la nesimtirea celor din stirea urmatoare si a altora pe care nu ii vedem, va propun celor care va pasa de natura si de conservarea plajelor salbatice din tara noastra, sa mergem dupa inchiderea sezonului sa facem curatenie in Corbu.
O actiune de o zi, pentru ca si la anul si peste 25 de ani, noi si altii sa ne putem bucura de frumusetea acestui loc.
P.S. si fiindca se spune ca gatesc cea mai buna omleta, celor care faceti efortul sa veniti la actiune, va pregatesc micul dejun: omleta, si cafea, la Corbu.