Plan Roșu de intervenție în județul Sibiu. Un autocar cu 57 de persoane, spulberat de un camion. Elicopterul SMURD, chemat de urgență
Un accident în care a fost implicat un autocar cu 57 de pasageri s-a produs, luni dimineaţa, la Porumbacu de Sus, județul Sibiu, fiind activat Planul Roşu de intervenție.
Echipajele operative au acţionat pentru extragerea persoanei. Șoferul era inconştient şi a fost preluat de medicii prezenţi la faţa locului.
Cele 56 de persoane din autocar au fost evacuate, nu mai sunt alte persoane încarcerate, precizează ISU Sibiu.
Potrivit ISU Sibiu, la faţa locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere şi şase ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic.
De asemenea, la faţa locului a fost alertat elicopterul SMURD.
Accidentul s-a produs pe DN 1, km. 277+600m, la intrarea în Porumbacu de Jos dinspre Avrig între un autocar, condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Bistrița Năsăud și un ansamblu rutier condus spre Brașov de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Dolj, potrivit IPJ Sibiu.
Trei persoane, duse de urgență la spital
Trei persoane au fost transportate la spital în urma accidentului de la Porumbacu de Sus, accident produs între un autocar şi un autocamion, în care au fost implicate 57 de persoane.
Şoferul autocarului, un bărbat de 33 de ani din judeţul Bistriţa Năsăud, a fost transportat la UPU Sibiu în stare de inconştienţă.
Două femei în vârstă de 19 şi 38 de ani, pasagere în autocar, au fost, de asemenea, transportate la UPU Sibiu.
Tânăra de 19 ani are un traumatism cranio-facial, iar femeia de 38 de ani prezintă o plagă tăiată la picior, potrivit SAJ Sibiu.
Trafic total blocat în zona accidentului
Şoferul autocamionului, un bărbat de 51 de ani din judeţul Dolj, a refuzat transportul la spital, precizează ISU Sibiu.
Traficul este blocat total la ora publicării acestei știri.
Celelalte 53 de persoane rămase din autocar au fost duse la sala de sport din localitate aşteptând să fie preluate de un alt mijloc de transport.
Planul roșu de intervenție a fost dezactivat la ora 8:15, potrivit TurnulSfatului.ro.