„Am făcut plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat, în declaraţia sa, că UDMR şi astfel pe toţi ungurii din România că au provocat criza sanitară. Potrivit declaraţiei şefului statului, PSD şi alte partide, inclusiv UDMR, sunt responsabile pentru pandemia din România, pe care nu o poate gestiona deloc Guvernul liberal”, arată Asociaţia Mikó Imre, într-o postare făcut luni pe pagina de Facebook.
„Guvernul şi-a făcut treaba, Preşedintele şi-a făcut treaba, autorităţile şi-au făcut treaba.
Şi atunci PSD a căutat soluţii pentru PSD, nu pentru români. Din păcate, trebuie să recunoaştem, PSD controlează încă majorităţi în Parlamentul României, PSD împreună cu alţii cu care pactizează,
de exemplu cu UDMR- să nu uităm recenta fază când PSD a încercat să treacă pe şest o iniţiativă a UDMR, să dea autonomie aşa-zisei secuimi şi altele- şi atunci PSD a acţionat acolo unde are încă putere în Parlament.
Au făcut harcea-parcea puţina legislaţie pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută joia trecută la Palatul Cotroceni.
A doua sesizare la CNCD pentru Klaus Iohannis
Pe 29 aprilie, asociaţia Mikó Imre l-a reclamat pe Klaus Iohannis la CNCD din cauza declaraţiilor acestuia pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Pe 20 mai, CNCD l-a amendat pe Klaus Iohannis cu suma de 5.000
de lei pentru afirmaţiile făcute recent în contextul discutării legii privind autonomia Ţinutului Secuiesc. CNCD a considerat că declaraţiile şefului statului au creat o atmosferă „ostilă, degradantă, umilitoare”.
„Declaraţiile domnului preşedinte au creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa cetăţenilor români aparţinând minorităţii naţionale maghiare din România. Pentru valoarea amenzii s-a avut în valoare contextul, gravitatea faptei şi intervenţia ulterioară a domnului preşedinte”, a declarat atunci preşedintele CNCD Csaba Asztalos, pentru News.ro.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro