Planul ascuns al Rusiei pentru Europa. Un lider important a făcut totul public
Acuze grave la adresa Rusiei au fost lansate de președintele francez Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron a spus, sâmbătă că Rusia va continua să încerce să destabilizeze democraţiile occidentale amestecându-se în alegeri şi manipulând reţelele de socializare.
Prezent la Conferinţa de Securitate de la Munchen, Macron a puctat: ”Cred că Rusia va continua să încerce să destabilizeze, fie prin actori privaţi, fie direct prin servicii, fie prin ‘proxies’. (…) Ea va continua să fie un actor extrem de agresiv pe acest subiect în lunile următoare şi în anii următori în toate alegerile.
”În faţa acestor atacuri, avem puţini anticorpi”, a mai spus președintele Franței, care crede că e nevoie ”de consolidarea apărării tehnologice şi a cooperării între serviciile occidentale pentru a-i identifica pe responsabilii de aceste atacuri care rămân deseori anonime. (…) Actori privaţi folosesc tehnologii de ‘deep fake’, manipulează, pătrund, difuzează informaţii cu foarte mare viteză de orice natură, fără trasabilitate, în sisteme democratice hipermediatizate unde totul se ştie imediat, cu un efect de emoţie şi de intimidare”, amintind că Rusia nu e, totuși, un caz singular și că ”actori conservatori ai ultra-dreptei americane s-au amestecat în alegeri din Europa”, scrie Agerpres.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Emmanuel Macron a atras atenția că Europa trebuie să aibă un dialog cu Rusia, care să ducă la ”strategii de dezescaladare” şi la o ”transparenţă comună”.
El a mai spus că nu e nici antirus, nici prorus, ci proeuropean.”Suntem exigenţi, nu cedăm nimic din principiile noastre, dar am relansat dialogul, care va lua timp. Am relansat un dialog strategic pentru că astăzi situaţia în care ne aflăm este cea mai rea”, a mai adăugat președintele Franței, atrăgând atenția că sancţiunile europenilor şi contrasancţiunile (ruseşti) în cazul Ucrainei, ”ne costă cel puţin la fel de mult pe noi europenii pe cât îi costă pe ruşi, pentru un rezultat care nu este pozitiv”.