Municipalitatea a luat măsura demontării lucrării amplasate în zona Pieţei Revoluţiei, ca urmare a numeroaselor sesizări ale cetăţenilor care s-au declarat ofensaţi de caracterul controversat al acesteia.

Spaţiul expoziţional temporar din zona Pieţei Revoluţiei (cuprins între strada Academiei- Calea Victoriei şi strada Dem I. Dobrescu) a fost reglementat printr-un parteneriat încheiat, pe 7 martie 2016, între Kartell Media& Events SRL Bucureşti şi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.



Scopul acestui parteneriat îl constituia "susţinerea proiectului Kulturama", care sprijină, promovează şi ajută la dezvoltarea tinerilor artişti din Bucureşti, aşa cum se specifică în protocolul de parteneriat.

Conform acestuia, organizatorul era obligat să furnizeze Prefecturii Municipiului Bucureşti, în calitatea sa de partener, toate informaţiile necesare organizării şi desfăşurării acestui proiect.

În baza acestui parteneriat, comisia pentru organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice a aprobat în martie 2016, prelungit ulterior, evenimentul de artă vizuală Kulturama, din Piaţa Revoluţiei, în cadrul căruia "se vor prezenta lucrări personale ale tinerilor artişti".

Având în vedere că în actualul regulament al comisiei nu este prevăzută obligaţia solicitantului de a prezenta, la momentul cererii autorizaţiei, ilustrări de tema, evenimentul a fost aprobat de membrii comisiei, care s-au bazat pe bună credinţa a expozanţilor.

Subliniem că, dacă ar fi existat cea mai mică suspiciune că această lucrare poate ofensă cetăţenii, nu se punea problema acordării autorizaţiei”, au transmis reprezentanţii primăriei.


În noul regulament, la care se lucrează în prezent, se va solicita, în mod expres, ca temă fiecărui eveniment cultural-artistic desfăşurat în spaţiul public să fie însoţită de ilustraţii, evitându-se situaţii similare, a anunţat municipalitatea.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si