Poetul român Emil Brumaru a murit, la vârsta de 80 de ani
Decesul a survenit sâmbătă, la câteva zile după ce a suferit un accident cerebral.
Moartea poetului Emil Brumaru a fost anunțată de scriitorul Liviu Antonesei.
Conform scriitorului, poetul a suferit joi un accident cerebral, iar sâmbătă, după două stopuri cardiace, a intrat în comă. Decesul a fost pronunțat de medici aproape de miezul nopții.
"În noaptea asta, cu puţin înainte de miezul nopţii, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervaţia de îngeri. E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani(...).
Emil Brumaru s-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova).
După studii la Şcoala medie nr. 1 "Mihail Sadoveanu" (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963. În perioada 1963–1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava.Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983-1989) şi redactor (1990-1996) la revista ieşeană Convorbiri literare.
A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, "Versuri" (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi "Detectivul Arthur".
Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia, Suedia, S.U.A.
În perioada 1992-2009 a deţinut o rubrică săptămânală în România literară ("Cerşetorul de cafea"), având de asemenea, de-a lungul timpului, rubrici în Ziarul de Iaşi ("Gulliver"), Cronica, Plai cu boi, Suplimentul de cultură ("Dumnezeu se uită la noi cu binoclul", "Crepusculul civil de dimineaţă", "Diabloguri"- împreună cu Veronica D. Niculescu).
A obţinut numeroase premii, printre care Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia (2001) şi Premiul "Gheorghe Crăciun" pentru Opera Omnia acordat de revista Observator Cultural (2011).