Trebuie specificat încă de la început că există o diferență între polipii nazali care se întâlnesc cu precădere în rândul adulților și vegetațiile adenoide. Acestea din urmă sunt specifice copiilor, sunt localizate la nivelul rinofaringelui (între nas și gât), iar părinții le numesc polipi.

În acest articol facem referire la polipoza nazală, adică afecțiunea care se caracterizează prin prezența acestor excrescențe moi și nedureroase (polipii nazali), întâlnite la adulți la nivelul foselor nazale sau a sinusurilor paranazale.

Pacientul cu polipoză nazală acuză în primă fază o răceală persistentă, dat fiind simptomele asemănătoare: nas înfundat, secreție nazală, nevoia de înghițire frecventă (din cauza mucusului), scăderea mirosului sau a gustului, sângerări nazale, sforăit [1]. Răceala se ameliorează în câteva zile, în timp ce polipii nazali necesită tratament adecvat (în cazuri avansate fiind nevoie de intervenție chirurgicală).

Polipii nazali- 5 factori de risc

Polipii nazali tind să nu se dezvolte până la vârsta adultă, mai precis 30-40 de ani. De regulă se află în strânsă legătură cu afecțiuni care cauzează inflamație la nivelul nasului, cum ar fi:

1. Astm;

2. Rinită alergică;

3. Rinosinuzită cronică;

4. Fibroză chistică;

5. Infecții repetate ale sinusurilor [2].

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

Nu se cunosc cauzele exacte ale polipilor nazali. În acest articol ne-am propus să acordăm atenție celor cinci factori de risc mai sus menționați. Află mai multe în continuare!

1. Astmul bronsic (sau astmul) este o afecțiune pulmonară cronică (adică nu dispare și necesită tratament continuu). În cazul unui atac de astm se pot întâmpla trei lucruri la nivelul căilor respiratorii: să se îngusteze, să se umfle sau să fie blocate cu exces de mucus.

Indiferent de scenariul menționat, aerul nu mai poate circula cu ușurință prin căile respiratorii ale plămânilor [3].

2. Rinita alergică- cunoscută și sub denumirea de febra fânului, reprezintă o reacție alergică care provoacă rinoree (secreții nazale apoase), lăcrimarea și înroșirea ochilor, strănut, mâncărime la nivelul nasului, durere în gât. Simptomele alergice sunt date de diverși alergeni: polenul, părul de animale, mucegaiul, acarienii de praf de casă s.a. [4].

3. Rinosinuzită cronică (sau sinuzita cronică)- este o inflamație a sinusurilor, cauzată de regulă de răceală sau alergii. Cauzează acumularea mucusului, respirația fiind îngreunată [5].

4. Fibroza chistică este o boală genetică (moștenită) care determină acumularea de mucus lipicios și gros în organe, în special la nivelul plămânilor și pancreasului. Persoanele care au fibroză chistică se confruntă cu o respirație îngreunată, din cauza mucusului gros care blochează căile respiratorii [6].

5. Infecții repetate ale sinusurilor- sinusurile produc mucus care ajută la încălzirea, umezirea și filtrarea aerului pe care-l respirăm (înlătură microbii ce pot pătrunde în corp). Uneori, din cauza bacteriilor și a alergenilor se produce o cantitate prea mare de mucus. Când mucusul devine dens, bacteriile și germenii se acumulează la nivelul sinusurilor și apare sinuzita. Se declanșează de regulă ca urmare a unei răceli sau a unei alergii de sezon.

Sinuzita acută trece cu tratament în mai puțin de o lună, în timp ce sinuzita cronică durează peste trei luni, timp în care simptomele se acutizează periodic.

În cazul în care ai simptome supărătoare, precum probleme de respirație, nas înfundat, secreție mucoasă, dureri de cap, de față, sforăit, este necesar să îți faci o programare pentru un consult ORL. Medicul îți va putea pune diagnosticul exact și îți va oferi tratamentul potrivit.

Referințe medicale:

Citeste si: Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat! Nu am depășit niciodată viteza, trec doar pe trecerea de pietoni.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles- radioimpuls.ro

1. Nhs.uk. Nasal polyps. 2020, https://www.nhs.uk/conditions/nasal-polyps/. Accesat în data de 26 ianuarie 2023.

2. Clevelandclinic.org. Nasal Polyps. 2021, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15250-nasal-polyps. Accesat în data de 26 ianuarie 2023.

3. Clevelandclinic.org. Asthma. 2022, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/6424-asthma. Accesat în data de 26 ianuarie 2023.

4. Clevelandclinic.org. Allergic Rhinitis (Hay Fever). 2020, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/8622-allergic-rhinitis-hay-fever. Accesat în data de 26 ianuarie 2023.

5. Clevelandclinic.org. Sinus Infection (Sinusitis). 2020, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17701-sinusitis. Accesat în data de 26 ianuarie 2023.

6. Clevelandclinic.org. Cystic Fibrosis. 2021, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9358-cystic-fibrosis. Accesat în data de 26 ianuarie 2023.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si