„La nivelul tuturor structurilor teritoriale ale PFR s-au suplimentat arterele de control, în funcţie de configuraţia fiecărui punct şi de dinamica valorilor de trafic, s-a suplimentat personalul planificat la controlul documentelor, precum și echipamentele de control folosite, fiind utilizate inclusiv staţii mobile, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

Astfel, zilnic, aproximativ 3.900 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Tot pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu operativitate, echipe mobile din cadrul structurii centrale se vor deplasa în principalele puncte de trecere ale frontierei pentru a acorda sprijin colegilor aflaţi în teren, ” transmite Poliția de Frontieră.

Voluntarii și paramedicii, pregătiți pentru a acorda primul ajutor

În PTF Nădlac II și PTF Giurgiu, punctele de prim ajutor instalate de către autoritățile locale, la solicitarea Poliției de Frontieră, vom rămâne operaționale pentru perioada din weekend. În cazul în care va fi nevoie, voluntarii și paramedicii sunt pregătiți pentru a acorda primul ajutor. 

Poliția de Frontieră a făcut o serie de recomandări pentru minivacanța de Sfânta Maria. ,,S-au suplimentat arterele de control''

Poliția de Frontieră a făcut o serie de recomandări pentru minivacanța de Sfânta Maria. ,,S-au suplimentat arterele de control''

De asemenea, s-au dispus măsuri necesare pentru ca frontiera de stat să fie supravegheată eficient. În cazul în care cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la Bulgaria și Ungaria, iar cele mai mari valori de trafic vor fi înregistrate în punctele Borș și Nădlac II, respectiv Giurgiu și Vama Veche, călătorii sunt informați să folosească toate punctele de frontieră deschise traficului internațional de la granița de sud și vest.

La frontiera româno-ungară sunt operaționale 12 puncte de trecere: 

pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad – Kiszombor,

pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac- Nagylak,

P.T.F. Nădlac II- Csanadpalota,

P.T.F. Turnu- Batonnya,

P.T.F. Vărşand- Gyula,

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta- Mehkerek,

P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Bors II- Nagykereki,

P.T.F. Valea lui Mihai- Nyirabrany,

P.T.F. Săcuieni- Letavertes,

pe raza jud. Satu Mare: T.F. Urziceni- Vallaj,

P.T.F. Petea – Csengersima.

Citește și: Atenționare de călătorie transmisă de MAE. O treime din zborurile de pe aeroportul Catania, suspendate sau redirecționate

La frontiera româno-bulgară sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier: pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu – Ruse, pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat – Vidin, P.T.F. Bechet (Bac), pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele- Nicopol (Bac), P.T.F. Zimnicea- Svistov (Bac), pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi/Chiciu (Bac), pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov- Silistra, P.T.F. Negru Vodă- Kardam.

Pe raza judeţului Constanţa, sunt deschise traficului P.T.F. Lipnița – Kainardja şi P.T.F. Dobromir- Krushari,

pentru autovehicule până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Ce recomandă polițiștii de frontieră?

-verificarea valabilităţii documentului de călătorie cu care se intenţionează tranzitarea frontierei; deţinerea documentelor necesare pentru călătoria minorilor, cu recomandarea ca părinţii, înainte de plecare, să consulte condiţiile de călătorie în străinătate pentru minorii cetăţeni români, informații disponibile pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, astfel încât să fie

evitate situaţiile neplăcute în care acestora nu li se permite ieşirea din ţară;

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

-conducătorii mijloacelor de transport să se asigure că au documentele necesare pentru autovehicul: permisul de conducere valabil și corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, certificatul de înmatriculare și dovada inspecției tehnice periodice;

-pentru bunurile deţinute (altele decât cele de uz personal), să se păstreze documentele de provenienţă şi să se respecte prevederile legislaţiei vamale din România;

-documentarea, în prealabil, la reprezentanţele diplomatice din România ale statelor în care se călătoreşte, cu privire la condiţiile particulare de intrare şi şedere;

-având în vedere creşterea considerabilă a traficului în perioada estivală inclusiv pe aeroporturile internaţionale, recomandăm pasagerilor să se prezinte la aeroport în intervalul de timp indicat de companiile de zbor şi de administraţia aeroporturilor și nu în ultimul rând, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic On-line, de pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o estimare a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Citește și: Atenționare de călătorie transmisă de MAE. În Bulgaria, la trecerea frontierei se estimează creșterea timpilor de așteptare

 

Sursa: Polițiadefrontieră.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si