In articol:
Polițiștii au descins la sediul Registrului Auto Român (RAR) şi la domiciliile a două persoane.
Sute de mașini ar fi trecut de inspecții în urma înscrierii unor date false în documente
Mai multe mașini ar fi fost omologate după ce, în documente, au fost trecute date false cu privire la starea tehnică și la masa maximă autorizată.
Citește și: Doi tineri din Vrancea au fost reținuți pentru furt și urmează să ajungă în instanță pentru acuzațiile aduse
Sute de persoane vor fi audiate în acest dosar, iar autoturismele în cauză vor fi reexpertizate.
„Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat faptul că, mai multe autovehicule ar fi fost expertizate, din punct de vedere tehnic, de către instituţia de profil respectivă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Astfel, unele autovehicule ar fi fost detarate, fiindu-le menţionată o masă maximă autorizată mai mică decât cea reală, astfel încât acestea să poată fi conduse cu permis categoria B. Alte autovehicule, tip basculantă, ar fi fost transformate în platforme de transport auto, fără deţinerea unor documente care să ateste noile caracteristici, emise de producător sau de firme autorizate.
„ În cadrul activităţilor procedurale, vor fi ridicate şi analizate documente ce vizează expertizarea a peste 300 de autovehicule şi, de asemenea, vor fi efectuate activităţi specifice în vederea audierii a peste 400 de persoane. În cauză, se va dispune ridicarea şi reexpertizarea mai multor autovehicule, care au legătură cu obiectul cercetărilor”, precizează Poliţia judeţeană Ilfov.