Polițiștii de frontieră de la Nădlac, ȘOCAȚI de ce au găsit într-un TIR! Au dat la o parte cutiile de vopsea și.... - "Niciodată nu am văzut atât de mulți"
Treizeci şi patru de cetăţeni străini, solicitanţi de azil în ţara noastră, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră arădeni în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un automarfar, printre cutii cu vopsea
Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, pe data de 6 martie, în jurul orei 1.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II- Csanadpalota- judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 62 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, cutii cu vopsea, cu destinaţia Germania.
“În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii autovehiculului, 34 de persoane, dintre care douăzeci şi unu de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, zece femei, cu vârste cuprinse între 21 şi 34 de ani şi trei minori, cu vârste
cuprinse între 5 luni şi 13 ani”, se arată în comunicat.
Persoanele respective au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră, oamenii legii stabilind, în urma verificărilor preliminare, că grupul era format din cetăţeni irakieni, sirieni, pakistanezi, respectiv din Bangladesh, Myanmar şi India, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru şoferul ansamblului rutier şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun.