În acest moment, autoritățile din cadrul Serviciului Arme Exploziv și Substanțe Periculoase Botoșani, efectuează cercetări în două dosare penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neresepectare a obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai în ambalaje și în locuri protejate.
Peste 80 de tone de îngrășământ agricol depozitat ilegal
Potrivit cercetărilor, vineri, în comuna Coțușca, s-au depozitat ilegal, într-un spațiu neacoperit, direct pe sol, mai multe îngrășăminte.
Acestea se aflau atât în curtea unei persoane, dar și pe un teren învecinat cu o școală.
Este vorba, mai exact, de peste 80 de tone de îngrășământ agricol.
În acest caz, cercetările vor continua pentru a se stabili întreaga situație și pentru a fi luate măsurile legale care se impun.
Persoane suspectate că ar fi încheiat în fals contracte cu un operator de telefonie mobilă
Mai multe persoane din Bacău și Botoșani sunt suspectate că au încheiat în fals 52 de contracte cu un operator de telefonie mobilă, pretinzând că sunt reprezentanții unor societăți comerciale pentru a folosi echipamente de telefonie mobilă.
Citește și: Accident rutier mortal în București. Victima este un motociclist
Angajații operatorului de telefonie mobilă și un consilier juridic ar fi fost implicați în aceste fapte .
Cum s-a petrecut totul
„În fapt, în cursul anului 2022, mai multe persoane, pretinzând că sunt reprezentanţii unor societăţi comerciale, ar fi încheiat în fals, 52 de contracte de prestări servicii la distanţă, în numele unor persoane juridice, cu un operator de telefonie mobilă, în complicitate cu angajaţi ai acestuia şi un consilier juridic, în scopul obţinerii unor dispozitive şi echipamente de telefonie mobilă”
, a transmis, miercuri,
Poliţia Română.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 50.000 de euro.
Perchezițiile au vizat descoperirea și ridicarea materialelor de probă, precum înscrisuri, echipamente informatice, mijloace de stocare electronice, evidențe extracontabile și bani.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Cercetările sunt continuate pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională.
9 persoane au fost duse la audieri
Potrivit Poliţiei Române, au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, şapte în judeţul Bacău şi două în judeţul Botoşani, la persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificare de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false.
În dosar sunt vizate 68 de infracțiuni de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificare de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false.
Citește și: Momente de panică în Slatina! O fetiță a căzut de la etajul 4 al unui bloc
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro