VIDEO | Polițistul care a lovit cele două fete pe trecerea de pietoni a ieșit fugind de la audieri
Poliţistul care a accidentat mortal, joi, o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. El a ieșit fugind de la audieri, lovind involuntar jurnaliștii care se aflau în fața Parchetului general, cu o glugă pe cap ca să nu i se vadă chipul.
Author: Sorin Negru vineri 14 ianuarie 2022 , 17:36
Polițistul care a lovit joi două fetițe pe trecerea de pietoni a fost pus sub control judiciar. El a fost audiat vineri mai bine de trei ore la sediul parchetului, iar la plecare a fost agresiv cu jurnaliștii, pe care i-a împins în timp ce aceștia îi puneau întrebări.
Polițistul, care a condus cu viteză de peste 80 km/oră mașina poliției deși nu se afla în misiune specială, lovind mortal una dintre cele două fetițe aflate în trecere, a ieșit fugind de la audieri, și-a ascuns fața sub o glugă și s-a urcat într-o mașină cu număr de Argeș care a demarat în trombă.
Polițistul, pus sub control judiciar
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Radu Călin, a anunţat vineri că poliţistul are calitatea de suspect şi a fost audiat de procurori.
El a adăugat că procurorul de caz analizează dacă se impune luarea unor măsuri preventive în cazul agentului.
"Pe data de 13 ianuarie 2022, suspectul, agent de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Secţia 15 Poliţie, în timp ce conducea o autospecială de poliţie pe un bulevard din Sectorul 1, în momentul în care a ajuns la o trecere de pietoni, ca urmare a nerespectării limitei
maximă de viteză admisă în localităţi, nu a acordat prioritate de trecere victimei şi a accidentat-o, provocându-i leziuni traumatice, ce au cauzat decesul imediat al victimei. Victima minoră, în vârstă de 13 ani, era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni. La acest moment, procurorul de caz apreciază cu privire la dispunerea unor măsuri preventive", a declarat Radu Călin.
Reprezentantul Parchetului a precizat că maşina condusă de poliţist avea semnalele luminoase în funcţiune, dar nu şi pe cele acustice, iar agentul nu se afla în misiune.
Pe de altă parte, el a refuzat să confirme faptul că poliţistul mergea "să-şi ia de mâncare", aşa cum a apărut această informaţie în presă.
Redăm mai jos comunicatul purtătorului de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
”În completarea comunicatului din data de 14.01.2022, vă transmitem că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev.de
art. 192 alin. (1) şi (2) C.Pen și au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pe o durată de 60 de zile.
Precizăm faptul că, din informațiile deținute, inculpatul la momentul producerii accidentului se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, însă nu se afla într-o misiune specială care să reclame urgența și care să justifice astfel folosirea semnalelor luminoase și acustice. Cercetările sunt în derulare și vor continua în direcția lămuririi tuturor aspectelor cauzei.
Facem mențiunea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive sunt instituții reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
Bărbatul are 27 de ani și lucra ca polițist din anul 2017. S-a aflat despre acesta că avea permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie.
Polițistul de la secția 5 din Capitală conducea autoturismul, deși avea permisul obținut în afara țării.