VIDEO El este polițistul din Satu Mare care iese la pensie la doar 25 de ani! Suma pe care urmează să o încaseze lunar
Agentul de poliție lucra de doar 5 ani în cadrul forțelor de ordine. Cum a ajuns să fie pensionar la doar 25 de ani?
Un nou record în ceea ce privește vârsta de pensionare a fost realizat de Poliția Română! Un tânăr agent din Satu Mare iese la pensie la vârsta de doar 25 de ani, atunci când foarte multe persoane abia își încep, de multe ori, cariera.
Tânărul a fost polițist timp de doar 5 ani și este originar din Satu Mare, iar cu un an în urmă, în iulie 2023, a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise, informează presa locală.
„La data de 4 iulie 2023, în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier în municipiul Satu Mare, au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 25 de ani, care se afla la volanul unui autoturism. Polițiștii au procedat la testarea tânărului cu aparatul drugtest, fiind indicat un rezultat pozitiv pentru substanța denumită tetrahidrocanabinol (THC). În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au declarat reprezentanții poliției, notează presasm.ro.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Acum, un an mai târziu, tânărul a dat vina pe sistem și pe presiunea de la locul de muncă pentru consumul de substanțe interzise, mai scrie sursa citată, astfel că a ales să se pensioneze pe motive de ordin psihologic.
„Vorbim într-adevăr despre afecțiuni medicale incompatibile cu profesia de polițist, care înțeleg că vizează zona psihiatrică. Este, din nou, o dovadă a vulnerabilității sistemului actual de recrutare, pentru că a dispărut cu desăvârșire cunoașterea candidaților înainte de a li se permite să participe la concursuri organizate de accedere în sistem”, a spus Cosmin Andreica, lider sindicat Europol, pentru Știrile Kanal D.
Pentru că a fost declarat apt medical limitat, având posibilitatea să lucreze doar 4 ore/zi, polițistul iese la pensie cu 3000 de lei lunar.
Citește și: Tragedie fără margini în Bihor! Patru persoane și-au pierdut viața într-un cumplit accident rutier
Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro
Citeste si: Mădălina Pamfile, încătușată și dusă la INML după ce a fost prinsă băută la volan- radioimpuls.ro
În satul unde agentul a fost repartizat, oamenii nici nu au auzit de polițist, semn că scurta sa activitate nu și-a făcut simțită prezența în comunitate: „E aici, dar n-am grăit cu el niciodată.” Localnicii au rămas cu gura căscată când au auzit câți bani ar trebui să încaseze tânărul pensionar: „E cu noroc dacă l-a pus în pensie”, „Nu-i normal. Nu-i corect, eu am lucrat atâția ani și abia am ieșit la 65, și cu o pensie de nimic. 1900 încasez”, „Asta e chiar culmea, mi se pare deplasat.”
Am cerut lămuriri Inspectoratului de Poliție Satu Mare cu privire la situația revoltătoare. Instituția ne-a comunicat că dosarul de pensionare se află momentan în analiză. L-am contactat și pe polițist iar tânărul ne-a declarat că pensia ar fi temporară, cu termen de revizuire la fiecare 12 luni.