UPDATE:  Politistul ranit in timpul perchezitiilor de marti de la Radauti a fost operat la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, dar starea lui se mentine critica, leziunile suferite la cap fiind foarte grave. Medicul Tudor Ciuhodaru de la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi a declarat pentru News.ro ca interventia chirurgicala a durat cateva ore, a decurs normal, dar ca starea pacientului este in continuare critica.

"Operatia s-a terminat, a durat cateva ore.

Pacientul se afla la terapie intensiva, este intubat si ventilat mecanic. S-au facut toate interventiile de urgenta necesare, asteptam sa vedem evolutia. Starea este in continuare critica, pronosticul in acest caz este extrem de rezervat", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru. Potrivit medicilor, leziunile sunt foarte grave si exista riscul aparitiei unor complicatii.

Purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic de Urgenta „Nicolae Oblu” din Iasi, Tudor Ciuhodaru, a declarat, marti, pentru News.ro, ca politistul ranit la Radauti a fost adus in stare critica, iar dupa o serie de evaluari, s-a decis ca acesta sa fie supus unei interventii chirurgicale.

„Pacientul a fost preluat imediat in UPU de catre o echipa mixta, a fost evaluat rapid imagistic si

biologic si transportat de urgenta in sala de operatii. Bilantul lezional indica multiple traumatisme severe. O intreaga echipa medicala, inclusiv directorul spitalului, medicul Lucian Eva, este in acest moment in sala de operatii”, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru.

Potrivit acestuia, prognosticul ramane extrem de rezervat datorita severitatii leziunilor si complicatiilor posibile.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Ciuhodaru a mai precizat ca sunt zece medici in sala, intrucat interventia este „grea”.

Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Suceva au desfasurat, marti dimineata, o actiune pentru destructurarea unei grupari infractionale, fiind efectuate opt perchezitii domiciliare.

La una dintre locuintele perchezitionate, in Radauti, una dintre persoanele vizate a atacat si ranit, cu o sabie, unul dintre angajatii Serviciului pentru actiuni Speciale Suceava, ranindu-l foarte grav la cap si brat.

Politistul ranit lucreaza de 12 ani, este casatorit si are doua fetite.

Agresorul, care este retinut in prezent, a fost arestat, tot intr-o cauza instrumentata de Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Suceva, la data de 13 iulie 2016, pentru trafic de droguri, fiind ulterior pus in libertate sub control judiciar dupa 30 de zile, iar in octombrie 2017 a fost ridicat si controlul judiciar, de catre instanta de judecata.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si