Polonia a confirmat primele sale cazuri de coronavirus la nurci, conform unui anunţ făcut marţi de o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Medicală din Gdansk. Agentul patogen a fost descoperit la o fermă din regiunea Pomorskie din nordul Poloniei. Opt din cele 91 de animale de la fermă verificate au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.
Citeste si: OMS, despre vaccinul anti-COVID-19: „O realizare de care trebuie să profite rapid întreaga omenire”
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză- antena3.ro
Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro
Rezultatele obţinute sugerează că este posibil ca virusul să fi fost transmis de la om la nurci, au scris într-un comunicat de presă oamenii de ştiinţă de la Universitatea Medicală din Gdansk.
Este prima dată când sunt depistate cazuri de coronavirus în rândul acestor animale în Polonia, un mare producător de blană de nurcă, potrivit Agerpres.
Forme modificate genetic de coronavirus
Infecţii în rândul nurcilor au fost confirmate anterior în alte ţări europene, printre care Suedia şi Danemarca. De altfel, Polonia a început în această lună testele în rândul nurcilor de fermă şi verificările asupra lucrătorilor din aceste locuri după descoperirea formei modificate a virusului la nurcile din Danemarca, ţară care a fost nevoită să sacrifice toată populaţia de astfel de animale.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Medicală din Gdansk au mai precizat că vor mai testa nurci în regiune, iar rezultatele sunt aşteptate într-o săptămână sau două.
Polonia a anunţat marţi peste 10.000 de noi cazuri de coronavirus şi 540 de decese în ultimele 24 de ore. Bilanţul total a ajuns la peste 909.000 cazuri şi 14.300 de decese.