Regele Mihai a invata sa conduca inca dincopilarie, pe aleile Castelui Peles, furand meserie de la soferii de la Palat. Ulterior, acesta a devenit un colectionar de masini. „Rolls Royce, Ford, Delahaye, Buick, Volvo, Alfa Romeo, Lincoln… Dar cel mai apropiat de suflet i-a fost un SS Jaguar 100 Supersport, fabricat în anul 1937, primit cadou la împlinirea vârstei de 16 ani. Au existat doar 116 exemplare din acest model”, a dezvaluit Auto Test Magazin.
„ Maşina a avut o viaţă agitată descrisă, cu lux de amănunte, în volumul „Istoria întortocheată a Jaguarului albastru”, de Radu Portocală. Prima oară a fost vândută în anul 1944. Apoi a schimbat mai mulţi proprietari, o vreme a fost părăsită într-o parcare din Drumul Taberei, iar în 1977 a ajuns în Grecia. De aici a plecat la un restaurator specializat din Anglia, unde a stat opt ani.
„Maşina de suflet a Regelui Mihai a fost un Jaguar albastru, comandat special pentru Rege în 1937”, s-a scris si in cartea „Masinile Regelui”. „Exemplarul a fost vândut după câţiva ani, azi ajungând să valoreze peste 1 milion de dolari. O altă piesă de colecţie care a aparţinut Regelui a fost un BMW – vândut cu 20.000 de euro în cadrul primei Licitaţii de Maşini de Colecţie din România, organizată în august 2012.