Povestea incredibilă a doi polițiști din Botoșani. Andrei și Antonio au fost îngeri pentru micuța Ștefania
În noaptea de 8 spre 9 iunie, în jurul orei 03:30 dimineața, Andrei și Antonio, doi polițiști in cadrul Biroul Rutier, se aflau în patrulă, atunci când au fost anunțați că în localitatea Nicșeni, județul Botoșani, a avut loc un accident de circulație.
Cei doi polițiști au ajuns la doar câteva minute după anunț la fața locului, acolo unde au găsit o mașină răsturnată pe cupolă, aflându-se în afara părții carosabile.
Ca prin miracol, femeia care se afla la volan, o tânără în vârstă de 27 de ani și fiica sa în vârstă de 3 ani, s-au ales doar cu o sperietură pe cinste.
Mai mult, mama și fiica au reușit să iasă pe picioarele lor din autoturism.
Mama și fiica se deplasau cu mașina spre aeroportul din Iași, când la un moment dat, într-o curbă, au părăsit partea carosabilă și s-au răsturnat.
Ștefania i-a numit "îngeri" pe cei doi polițiști care au ajutat-o după accident
Cu toate că victimele erau foarte speriate, cei doi polițiști, Andrei și Antonio au reușit să le calmeze. Mai mult, aceștia au reușit și să se împrietenească cu Ștefania, fetița de 3 ani implicată în accident.
Oamenii legii au asigurat-o că este în siguranță și că o să aibă grijă de ea, iar micuța i-a numit "îngeri", precizând că îngerii au grijă de copii.
Ulterior, pentru că cele două victime nu aveau alt mijloc de transport, au fost conduse până în Botoșani, de unde și-au continuat deplasarea, reușind să ajungă cu bine, la destinația finală: aeroportul din Iași.
Mama fetiței în vârstă de 3 anișori le-a mărturisit lui Andrei și Antonio că nu avea o părere foarte bună despre polițiști, însă, de data aceasta a fost impresionată de modul în care s-au comportat și pentru faptul că au ajutat-o atât pe ea, cât și pe fiica ei.
"Nu cred că am mai întâlnit oameni atât de buni și calzi și dispuși să ajute", a
mărturisit mama micuței Ștefania.