Povestea Medeei, fetița româncă de 7 ani care a fost operată pe inimă în Italia. „Zbor sau mor”
„Zbor sau mor”, acesta este motto-ul Asociației Blondie, asociația care se dedică în totalitate sprijinirii copiilor cu afecțiuni grave în situații de risc social. Cu ajutorul lor, povestea Medeei a devenit o ilustrare perfectă a acestui credo. Voluntarii de la Blondie au ajutat-o pe românca în vârstă de 7 anișori să se facă bine, după ce fost operată la inimă de medicii de la „Policlinico Dan Donato” din Milano.
Medeea este o micuță de doar 7 ani, cu ochii strălucitori, care îmbină lumea imaginară cu cea reală și trăiește în permanență prin joc. Cu toate acestea, dincolo de inocența ei, se ascunde o durere profundă: românca s-a născut cu o malformație cardiacă gravă, care a amenințat viața ei încă de la naștere, notează jurnaliștii de la Libertatea.
„La 7 ani, Medeea zboară pentru prima dată cu avionul. Pentru că în țară operația de care are nevoie nu poate fi făcută, copila merge împreună cu tatăl ei la o clinică din Italia, unde doctorii ‘îi vor pune lipici pe inimă”, acesta era anunțul făcut de jurnaliștii de la Libertatea când Medeea s-a îndreptat încrezătoare spre clinica de la Milano.
Medeea a fost întâmpinată după operație de un nou membru al familiei. Mama ei a adus pe lume cel de-al doilea copil
Această intervenție chirurgicală a reprezentat una dintre cele trei operații pe care Medeea a trebuit să le îndure, după ce părinții săi au parcurs un adevărat maraton al spitalelor din România în căutarea unui răspuns.
„Experiența aceasta pentru noi a fost ceva de neuitat, plină de emoții cu greu trecute, dar cu un final reușit. Operația a fost un succes”, a transmis Alin, tatăl copilei în vârstă de 7 ani, la finalul săptămânii trecute, atunci când s-a întors acasă împreună cu fiica lui.
Medeea a avut parte de o recuperare rapidă și reușită, iar la întoarcerea acasă a avut parte de o surpriză mult așteptată: mama sa a adus pe lume al doilea copil. „Medeea a fost foarte fericită și are grijă de parcă ar fi păpușa ei! Noi suntem bine, Medeea este fericită că este acasă la prietenii ei.”
În România, aproximativ 1.000 de copii se nasc anual cu probleme cardiace
„Anual, sute de pacienți români supraviețuiesc afecțiunilor de care suferă, fiindcă reușesc să ajungă în spitale din alte țări, unde primesc tratamente medicale care nu sunt disponibile în România.”
Potrivit datelor oferite de CNAS, în anul 2021, 687 de pacienți au fost transportați în străinătate pentru tratament, majoritatea fiind tratați pentru afecțiuni ale sistemului circulator, afecțiuni oncologice și pediatrice.
Anual, aproximativ 100 de bebeluși români ajung la spitalul San Donato din Italia pentru tratament
Cel puțin asta susține doctorul Giuseppe Isgro, Șeful Unității de Terapie Intensivă Cardiacă a Spitalului San Donato, Milano. Medicul italian este prezent în aeroport și preia cazurile transportate în această zi.
„Încercăm să facem ce putem mai bine, noi îi operăm, dar lucrul și mai important, poate, este să îi transporți pe acești bebeluși din România în Milano sau spre alte locuri.
Datorită acestei colaborări, putem avea grijă de mulți, mulți copii din România. Fără asta, cu siguranță mulți dintre ei ar muri”, afirmă doctorul Giuseppe Isgro pe pista aeroportului.