In articol:
- În Volos, oamenii au fost avertizați să rămână în case pentru sigurață
- Furtunile puternice s-au năpustit și asupra Turciei
Românii și toți turiștii care își petrec concediile în Grecia au fost martorii fenomenelor extreme din vestul și centrul țării.
În parcările din Skiathos, mașinile care nu au fost scufundate de ape, au fost târâte în doar câteva secunde în mare sau pe sub podur.
Citește și: VIDEO. Mașini aruncate în mare și străzi transformate în râuri pe insula grecească Skiathos
Scenele filmate de turiști sunt impresionante, cum este și aceasta în care abia se mai zărește o mașină scufundată cu totul în fluviul de mâl.
În Volos, oamenii au fost avertizați să rămână în case pentru sigurață
În Volos, după ce a plouat 24 de ore cât pentru întreaga toamnă, au început dificilele operațiuni de salvare. Poliția a interzis accesul pe străzi, iar autoritățile au trimis alerte pe telefonul mobil în mai multe zone din centrul Greciei, lanțul de insule Sporades și insula Evia avertizând oamenii să rămână în case.
Emanuel Onofrei, turist român în Volos: „Rămăsesem fără curent. Nu puteam să mergem la magazin, să cumpărăm alimente.
Înainte de intrarea în vigoare a interdicțiilor, feriboturile care fac legătura cu Grecia continentală au fost luate cu asalt.
Emanuel Onofrei, turist român în Volos: „Pluteau tomberoane, pluteau copaci adusși de pe versanți. Mi-a intrat apa în mașină. Am un fel de bus, relativ înalt și mi-a intrat apa la picioare.”
Furtuna de pe mare a blocat pe un feribot un grup de români, între insulele Skiathos și Volos.
În Pelion, viitura a avut atâta putere încât a smuls asfaltul de pe șosea și a creat în loc un râu. Majoritatea regiunilor din Grecia sunt astăzi sub codul roșu adus de furtuna Daniel. Românii care se află sau vor să meargă acolo trebuie să știe că Ministerul de Externe a emis o avertizare de călătorie.
Cel puțin doi oameni au murit, iar mai mulți sunt dați dispăruți.
Inundațiile apocaliptice a ucis doi oameni și în Bulgaria, iar alte trei persoane sunt și acum de negăsit, înghițite de torente. Râurile s-au revărsat după ploile torențiale și au rupt podurile la Țarevo, orașul cel mai lovit de furtună, aflat pe litoralul Mării Negre în provincia Burgas. Aici este stare de urgență. Peste tot sunt urmările furtunii: mașini claie peste grămadă, aruncate cât colo, inclusiv în valuri, copaci smulși cu rădăcini cu tot, drumuri rupte. Hotelurile, casele și campingurile de pe coastă sunt complet inundate.
Furtunile puternice s-au năpustit și asupra Turciei
Furtuni violente au lovit cu putere și Turcia, unde ploile diluviene au transformat străzile în adevărate râuri. Două persoane au fost găsite moarte, iar alte patru sunt date dispărute în urma unei viituri care a măturat un camping din provincia Kirklareli, în apropiere de granița cu Bulgaria.
Mai mulți oameni au fost salvați după ce au rămas blocați în interiorul unei biblioteci.
Echipele au lucrat non-stop în apa până la brâu. Iar unele stații de metrou au fost închise. Cel puțin una a fost inundată.
Oamenii au fost îndemnați de autorități să rămână acasă până la trecerea potopului.