Predoiu, despre traficul de persoane: Se impune un război total contra lor
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a cerut, luni, continuarea „impulsionării” procurorilor în anchetarea fenomenului de trafic de persoane și crimă organizată.
El a solicitat parchetelor "să confrunte interlopii şi traficanţii de persoane cu toate «armele» de investigaţie din «dotare», să-i hărţuiască şi să îi atace procedural constant, până la inculparea şi condamnarea lor". "Se impune un război total contra lor", a spus Predoiu.
Luni, la sediul Ministerului Justiţiei, a avut loc o întâlnire instituţională între Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, Gabriela Scutea, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi Giorgiana Hosu, procuror-şef DIICOT, la care s-a discutat despre intensificarea combaterii traficului de fiinţe umane şi a crimei organizate, se arată într-un comunicat de presă
Citeste si: Noi precizări privind starea de alertă în România. Graficul persoanelor infectate
Întâlnirea a fost solicitată de ministrul Justiţiei, făcând parte din consultările periodice pe care acesta le-a avut pe acest subiect cu procurorul general interimar şi ulterior cu procurorul general, încă de la preluarea mandatului de ministru la sfârşitul anului 2019.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
"Pentru Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, combaterea traficului de persoane şi a crimei organizate continuă să fie şi vor rămâne mult timp o prioritate, stabilită încă de la preluarea mandatului, în noiembrie 2019. Am cerut Procurorului General şi Procurorului-şef DIICOT să impulsioneze şi mai mult procurorii în anchetarea şi inculparea fenomenului de trafic de persoane şi crimă organizată.
Am solicitat să abordeze acest efort cu combativitate, creativitate şi foarte asertiv instituţional. Eficienţa anchetelor în cazul traficului de persoane şi crimei organizate depinde esenţial şi de informaţiile primite din mediul infracţional, de cooperarea DIICOT cu poliţia locală şi naţională, cu alţi parteneri interni şi externi", a spus Predoiu, citat în comunicat.El a cerut parchetelor "să confrunte interlopii şi traficanţii de persoane cu toate «armele» de investigaţie din «dotare», să-i hărţuiască şi să îi atace procedural constant, până la inculparea şi condamnarea lor".
Citeste si: Ministerul Educaţiei: „6.7% dintre candidaţii înscrişi la Evaluarea Naţională nu s-au prezentat”
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
"Fenomenul criminologic al traficului de persoane, ca şi cel al crimei organizate, este subiect al competenţelor integrate ale mai multor instituţii, fiecare piesă din sistem are importanţa ei. Ancheta grupurilor de crimă organizată este complexă, presupune mijloace de probă combinate, tehnici speciale, inclusiv ofiţeri acoperiţi, supraveghere audio-video şi durează. Sunt convins însă că, pe termen mediu, se vor vedea şi rezultatele eforturilor intense care se fac de câteva luni încoace. Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi că doar combaterea fenomenului de către poliţie şi parchete, inclusiv cele specializate, nu este suficientă pentru rezolvarea completă a problemei. E nevoie de o creştere a integrităţii în administraţie şi politică, pentru a preveni şi înlătura, după caz, orice posibilă legătură dintre mediile interlope şi zone din politică, administraţii locale sau ale instituţiilor de stat. Este nevoie, de asemenea, de prevenţie prin educaţie în şcoli, pentru a avertiza minorii şi adolescenţii asupra metodelor prin care lucrează traficanţii şi membrii crimei organizate.
Se impune un război total contra lor”, a declarat ministrul Justiţiei.Ministrul Justiţiei a emis către Ministerul Public, în 28 noiembrie şi în 10 iunie, îndrumări prin care a cerut prioritizarea acţiunii de combatere a traficului de persoane şi crimă organizată.