Premierul Dacian Ciolos l-a pus pe ministrul Comunicatiilor sa-si ceara scuze dupa ce acesta a spus ca unii profesori isi bat joc de meseria lor
Ministrul Comunicatiilor, Marius Bostan, a fost pus de Dacian Ciolos sa-si ceara scuze dupa ce a spus ca unii profesori isi bat joc de meseria lor si cer salarii marite si ca parintii ar trebui "sa plateasca 100 de lei pe luna" pentru educatia copiilor ca sa simta ca nu e gratis.
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Liviu Iolu, a spus, marti seara, ca ministrul a fost pus de premierul Dacian Ciolos sa-si ceara scuze. Acesta a precizat ca este "trist" ca afirmatiile sale au fost folosite in scopuri politice si sunt interpretate intr-un mod la care nu s-a gandit.
Intr-o postare pe Facebook intitulata "Dragi prieteni din online si din media", ministrul a scris ca se bucura de interesul pe care l-a starnit, dar e trist si regreta ca declaratiile sale sunt folosite in scopuri politice.
"Ma bucur sa vad ca o declaratie facuta in cadrul unei conferinte a starnit atata interes, desi trebuie sa recunosc ca sunt trist cand vad ca aceasta este folosita in scopuri politice. Regret ca sunt interpretate declaratiile intr-un mod in care nu am gandit.Am afirmat, raspunzand la o intrebare din sala, ca profesorii au salarii mici si ca raspunsul la aceasta problema este crearea unei piete competitive a invatamantului.
Sunt criticat pentru ca am spus ca la buget nu sunt suficienti bani pentru a creste salariile tuturor profesorilor, desi cifrele arata ca ne apropiem de un deficit de 3%, iar o depasire a acestuia nu este o solutie", a scris ministrul Comunicatiilor.