„Eu ce vreau să văd este o creştere a vaccinării, pentru că e singura soluţie prin care să putem să depăşim pandemia. Lockdown-ul nu a ajutat deloc la nimic, doar întârzie lucrurile. Ca să scăpăm de pandemie trebuie să ne vaccinăm, este singura soluţie. Avem doze de vaccin, avem tot ce trebuie, doar trebuie să ne vaccinăm”, a declarat Florin Cîțu.
Ce măsură va fi reintrodusă
Florin Cîțu a anunțat că măsura de susținere a unei părți salariale pentru părinții ai căror copii fac ore în sistem online va fi reintrodusă. Premierul a spus că economia trebuie să rămână în picioare, din acest motiv a fost dat în folosință certificatul verde. De asemenea, a precizat că se va face tot posibilul pentru ca orele să se desfășoare cu prezență fizică în acest an școlar.
Citeste si: Peste 50 de clase au trecut în sistem online. 39 de elevi și 14 cadre didactice au fost confirmați pozitiv cu Covid-19
„Dacă mergem în această direcţie şi vor fi şcoli sau clase închise şi părinţii trebuie să stea acasă, avem o măsură pe care am aplicat-o anul trecut, aceea de a susţine financiar o parte din salariul mediu brut, 75% parcă era.
Vom reintroduce această măsură pe perioada în care părinţii trebuie să stea acasă cu copii dacă se închide şcoala(...) Resursele bugetare există”, a precizat premierul.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Pandemia de Coronavirus a doborât mai mulți americani decât gripa spaniolă din 1918-1919