In articol:
„După 1 august, putem să vorbim de alte relaxări. Până la 1 august, sperăm să avem 50-60% dn populație vaccinată”, a precizat Florin Cîțu în cadrul podcastului lui Mihai Morar.
Premierul Florin Cîțu: „Competiția e bună. Chiar și în vaccinare. S-a creat o competiție între București, Cluj și Timișoara”
Premierul a mai menționat că pe primul loc la vaccinarea anti-COVID este București, iar Clujul ar fi al doilea oraș cu o rată de vaccinare crescută.
„Acum avem datele. Bucureștiul e pe primul loc. E peste Cluj.
Citeste si: Țara care va suspenda vaccinarea cu serul anti-COVID Johnson&Johnson, după decesul unei femei de 37 de ani
Însă cu privire la festivalurile de muzică, pprim-ministrul a precizat că „toți am vrea să avem festival de 60.000 de persoane, dar nu prea văd prin Europa să se facă altfel decât la noi”.
„Competiția e bună. Chiar și în vaccinare. S-a creat o competiție între București, Cluj și Timișoara. Este o competiție la vaccinare. Domnul Boc și cu mine vrem să vedem care e primul, cu festivalul cel mai mare: Eu vreau să fie Summer Well la București, el vrea să fie Untold”, a
Din ultimele date reiese că, Bucureștiul și Clujul aveau peste 30% din populație vaccinată săptămâna trecută, pe când în 10 județe rata de vaccinare a fost sub 15%, conform Comitetului național de vaccinare împotriva COVID-19.
Citeste si: Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „94.000 de elevi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani, vaccinaţi”