Premierul Nicolae Ciucă, anunț despre o viitoare remaniere a Guvernului
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a susținut vineri o conferință de presă, după reuniunea Consiliului Naţional al PNL, în cadrul căruia a fost aleasă conducerea executivă a partidului liberal. Premierul a vorbit și despre condițiile în care va fi realizată o eventuală remaniere a Guvernului.
Liderul liberal spune că îndeplinirea jaloanelor şi a ţintelor din PNRR reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori de evaluare a performanţei şi competenţei miniștrilor din cabinetul său.
Premierul Nicolae Ciucă: Doi secretari de stat de la PNL care au fost eliberaţi din funcţie
"A existat o înţelegere de la început că analiza şi evaluarea miniştrilor se va face la nivelul premierului.
Sigur că trebuie să existe discuţii, de aceea suntem în coaliţie, să putem să discutăm şi să analizăm activitatea fiecărui ministru în parte şi nu numai a miniştrilor, şi a secretarilor de stat. Fiecare ministru trebuie să îşi analizeze activitatea secretarilor de stat. Aţi văzut desigur că au fost doi secretari de stat de la Partidul Naţional Liberal care au fost eliberaţi din funcţie", a declarat vineri Nicolae Ciucă.
Premierul a amintit că a prezentat în cursul zilei de ieri o radiografie la finele primelor şase luni de guvernare. "În acelaşi timp, am anunţat că evaluarea finală a miniştrilor se va face la finele lunii iunie, când suntem obligaţi să lansăm cele 58 de apeluri specifice Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă", a spus Nicolae Ciucă.
Prim-ministrul liberal a spus că angajamentul coaliţiei este ca un indicator de evaluare a miniştrilor să fie îndeplinirea jaloanelor din PNRR.
Nicolae Ciucă: "Vom lua decizii în funcţie de rezultatele fiecăruia"
"Este un proces în desfăşurare şi am considerat că aşa este normal, aşa este corect, să lăsăm să se deruleze toate aceste procese, toate aceste mecanisme. Şi a fost angajamentul nostru, al tuturor, al liderilor coaliţiei, ca jaloanele şi ţintele din PNRR să reprezinte un indicator de evaluare a performanţei şi competenţei", a adăugat Ciucă.
Întrebat dacă miniştrii care nu îndeplinesc aceste jaloane vor fi revocaţi din funcţie, Ciucă a menţionat că vor fi luate "deciziile care se cuvin".
"Vom lua decizii în funcţie de rezultatele fiecăruia. Dacă va fi nevoie şi dacă cineva nu îşi va îndeplini aceste jaloane şi ţinte şi, desigur, şi celelalte activităţi specifice, vom lua măsurile care se cuvin", a mai spus premierul.