Premierul Slovaciei, operat din nou, după tentativa de asasinat. Oficialul ar fi rostit primele cuvinte
Premierul Slovaciei, Robert Fico, este stabil, dar starea sa rămâne "foarte gravă", după cum a declarat adjunctul său.
Update: Premierul Slovaciei ar fi ieșit din comă și ar reușit să rostească primele cuvinte, conform presei internaționale. El va suferi însă o nouă operație la șold. Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a declarat după ce l-a vizitat la spital că premierul a fost la câţiva cm de moarte, conform EFE.
"Mi-a fost permis să vorbesc cu el doar câteva minute, deoarece starea lui actuală necesită pace și liniște...Urmează
Ulterior, Peter Pellegrini a explicat tuturor că deja s-a depășit o linie roșie în Slovacia, care nu a mai fost depășită niciodată de la crearea țării.
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare stabilă, dar gravă, după ce a fost împușcat de mai multe ori miercuri, potrivit medicilor, informează BBC.
Directorul spitalului a declarat că acesta se află în prezent într-o unitate de terapie intensivă, după cinci ore de intervenție chirurgicală. Miriam Lapunikova, directoarea Spitalului Universitar F. D. Roosevelt din Banska Bystrica, unde a fost internat Fico, a declarat într-o conferință de presă că starea acestuia "este cu adevărat foarte gravă".
Anterior, vicepremierul Tomas Taraba a declarat pentru sursa precizată mai sus că intervenția chirurgicală a dlui Fico a decurs "bine" și că el crede că, în cele din urmă, premierul va supraviețui.
"Din nefericire, starea lui este încă foarte gravă, deoarece rănile sunt complicate", a declarat Kalinak, care este și ministrul apărării. De asemenea, directoarea spitalului a mai adăugat că Robert Fico "avea multiple răni prin împușcare, ale căror consecințe îi vor afecta recuperarea".
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Ministrul de interne, Matus Sutaj Estoka, a descris acest lucru ca fiind o tentativă de asasinat motivată politic.
Atacatorul se afla în mulțime de susținători ai lui Fico care se adunaseră în fața unui centru cultural din Handlova, unde premierul ținea o întâlnire. În total, individul în vârstă de 71 de ani, scriitor și activist politic, ar fi tras cinci focuri de armă de la mică distanță, iar domnul Fico a fost lovit în stomac și în braț.
În cele din urmă, el a fost transportat de urgență la spital cu o ambulanță aeriană și a petrecut cinci ore în sala de operație.
"Nu am absolut nicio idee despre ce a intenționat tatăl meu, ce a plănuit, ce s-a întâmplat", a declarat fiul bărbatul pentru Aktuality.sk. Vinovatul este pus sub acuzare pentru tentativă de omor cu premeditare comisă cu intenția de răzbunare asupra unei persoane protejate.
Individul ar fi declarat în fața autorităților că este mândru de ce a făcut.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Descriind împușcăturile ca fiind o crimă "monstruoasă", Putin a declarat într-o telegramă trimisă președintelui Slovaciei, Zuzana Caputova: "Îl cunosc pe Robert Fico ca pe un om curajos și cu o minte puternică. Sper foarte mult că aceste calități îl vor ajuta să supraviețuiască acestei situații dificile".
Între timp, președintele Biden a declarat: "Condamnăm acest act oribil de violență".