Close sidebar
Close sidebar

Preotul care consideră că UNTOLD este o binecuvântare: „Bucurie sinceră, venită din ceruri”

UNTOLD sau „Nerostitul”, cum susțin unii preoți, a reprezentat o mare bucurie și binecuvântare pentru un preot din Cluj, care s-a declarat total mulțumit și fericit după ce a mers la ediția de anul acesta.

Laura Macovei,

Preotul care consideră că UNTOLD este o binecuvântare: „Bucurie sinceră, venită din ceruri”

[Sursa foto: PixaBay]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

UNTOLD a apărut prima dată în 2015, iar până în prezent, părerile au fost împărțite cam în două, formându-se astfel două categorii de oameni: cei care merg la UNTOLD și se bucură de festival sau cei care nu merg dar au totuși o părere bună și mai sunt cei care sunt total contra și susțin că este asociat celui „rău”. 

UNTOLD sau „Nerostitul”

Numele UNTOLD, deși în traducerea sa poate fi simplu „Nespus”, gurile rele au început să asocieze acest „nespus” cu „nerostit” și automat cu spiritele rele, deoarece în tradiția creștină, celui rău nu i se spune numele, pentru a nu fi invocat. În ceea ce privește povestea din spatele festivalului, se pot observa foarte multe referințe la magie și anume una bună. 

Citeste si: Criss Blaziny, un artist complet

Tinerii care intră acolo nu au habar înspre ce se duc. Mințile le sunt luate, muzica le spală creierul necopt, îi transformă în slujitori ai celui necurat, îi face să consume droguri și băutură alcoolică peste măsură, îi îndeamnă la ură, la urâțenie, la destrăbălare nefirească. Părinți nu vă lăsați copii să se ducă spre pierzanie ”,

declara public un preot acum câteva zile, în timpul festivalului, potrivit știridecluj. 

Preotul care consideră UNTOLD o binecuvântare

Deși cei mai mulți preoți văd UNTOLD-ul drept ceva satanic, sunt și cei care sunt pro festival. Este cazul unui preot din Cluj, în vârstă de 47 de ani, care slujește într-o parohie micuță din județ. Acesta s-a declarat total mulțumit de festivalul de anul acesta, fiind și pentru prima oară când a participat. 

Citeste si: TikTok a fost interzis oficial în SUA! Ce au pățit utilizatorii când au încercat să acceseze platforma- kanald.ro

Citeste si: Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:- wowbiz.ro

Citeste si: Castelul cu vinuri din România, vechi de 400 de ani, pierdut la cărți și răscumpărat. Cât costă o vizită la Bethlen-Haller- antena3.ro

Citeste si: Ema Uta, vacanță exotică în Bali

„Sunt preot de mai bine de 25 de ani, iar în tot acest timp am trecut prin nenumărate experiențe duhovnicești, care mai de care mai cutremurătoare, dar vă zic sincer că participarea la UNTOLD a fost pe departe cea mai inofensivă experiență duhovnicească la care am participat. De ce îi spun experiență duhovnicească? Pentru că m-am dus cu scopul de a-mi deschide sufletul într-un loc în care majoritatea colegilor mei n-ar păși niciodată pentru simplu fapt că sunt convinși că aici clocotește pământul de răutate și satanism. Ei bine, dragii mei, nu, nu clocotește nici pământul și nu arde nici aerul”, spune preotul ordotox.

M-am lăsat convins de copilul meu să-l însoțesc la acest festival. Nu am fost niciodată contra acestor tipuri de adunări, dar nici nu m-am considerat vreodată fan, în plus, mă gândeam ‘ce să caute un preot acolo’. Până la urmă m-am dus. Am ajuns în fața intrării și cu mâna pe inimă vă spun că am fost uluit de bucuria împărtășită de toți cei care s-au adunat acolo. Bucurie sinceră, venită din ceruri. Am simțit că acolo toți sunt prieteni deși nu se cunosc între ei, căci toți au un scop comun, de a se simți bine alături de muzicienii pe care îi apreciază de ani de zile. Și după ce am simțit și văzut bucuria pură, m-am gândit ‘unde stă cel rău, unde e ura și diavolismu, poate mai înăuntru, că aici nu văd nimic”, a mai spus acesta. 

Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro

Citeste si: Castelul cu vinuri din România, vechi de 400 de ani, pierdut la cărți și răscumpărat. Cât costă o vizită la Bethlen-Haller- antena3.ro

În concluzie, preotul și-a îndemnat colegii de breaslă să nu mai judece un astfel de festival până nu ajung să îl și experimenteze. 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI