Presa internaţională avertizează că deciziile luate de Guvernul român ar putea submina lupta anticorupţie din ţară
Presa internaţională anunţă decizia Guvernului de a adopta proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea codurilor penale şi avertizează că aceasta ar putea submina lupta anticorupţie din ţară. Principalele agenţii străine scriu şi că măsura Executivului a scos în stradă oamenii, la proteste spontane.
Agenţia de presă ASSOCIATED PRESS comentează că, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă privind codurile penale, Guvernul român a dat o lovitură grea eforturilor de ani de zile de a elimina corupţia din ţară.
Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat pentru ASSOCIATED PRESS că “această măsură va face lupta anticorupţie irelevantă”. Ea a amintit că Direcţia Naţională Anticorupţie a instrumentat 1.170 de cazuri de abuz în serviciu în ultimii trei ani, cazuri ce au provocat prejudicii de un miliard de euro.
După anunţul ministrului Justiţiei, Florin Iordache, privind deciziile Guvernului, manifestanţi au început să se strângă în Piaţa Victoriei. Oamenii strigă “PSD, ciuma roşie”, notează jurnaliştii AP.
Agenţia aminteşte şi că DNA a avertizat anterior că, prin modificarea codurilor penale va fi “ încurajată conduita abuzivă a funcţionarilor, incorectitudinea, imoralitatea, lipsa de onestitate şi de probitate a acestora în soluţionarea unor drepturi şi interese ale persoanelor fizice sau juridice”.
Procurorii au subliniat că o astfel de situaţie ar fi atât în beneficiul celor care vor încălca legea, cât şi al celor care sunt anchetaţi în prezent.
AP notează că ministrul Justiţiei a negat că normele ar fi în favoarea politicienilor, dintre care o parte au fost vizaţi de lupta împotriva corupţiei la nivel înalt din ţară.
Materialul a fost preluat, printre alţii, de Washington Post, New York Times şi ABC News.
REUTERS scrie că peste 10.000 de oameni s-au strâns în faţa sediului Guvernului, după ce Cabinetul a adoptat modificarea codurilor penal, “cel mai mare pas înapoi făcut de fosta ţară comunistă în domeniul reformelor de când a aderat la Uniunea Europeană, în urmă cu un deceniu”.
Agenţia o citează pe experta în lupta anticorupţie Laura Ştefan, potrivit căreia anunţul de marţi al Guvernului “este o lovitură grea la adresa justiţiei din România, iar impactul va fi major (…) pentru toţi cetăţenii”.
Agenţia aminteşte că PSD a ajuns la putere în decembrie, promiţând salarii şi pensii mai mari. Alegerile parlamentare au subliniat o prăpastie tot mai mare între alegătorii mai în vârstă, din zonele rurale, sătuli de austeritate, şi locuitorii tineri din oraşe, comentează jurnaliştii.
“Planurile lor de a relaxa normele anticorupţie au fost dezvăluite luna aceasta, declanşând cele mai ample proteste de stradă de la căderea comunismului, în 1989”, mai scrie agenţia.
Cabinetul premierului Sorin Grindeanu a atras critici din partea preşedintelui Klaus Iohannis, judecătorilor, procurorilor, organizaţiilor pentru drepturi civile, diplomaţilor şi Comisiei Europene, care monitorizează sistemul judiciar din România.
Reuters afirmă că România este unul dintre cele mai corupte state din Europa, unde darea de mită este endemică în administraţia de stat şi în multe domenii ale vieţii publice, însă eforturile de a elimina abuzul au luat amploare în ultimii patru ani.
Agenţia AFP anunţă că Guvernul social-democrat a adoptat marţi seară o “relaxare contestată a codului penal, care ar urma să le permită mai multor oameni politici să scape de urmăririle penale şi a împins din nou românii să protesteze”.
Jurnaliştii francezi notează că proiectele adoptate nu se aflau pe agenda Guvernului de marţi.
AFP îl citează pe preşedintele Klaus Iohannis, care a reacţionat spunând că “este o zi de doliu pentru statul de drept (…), care a primit o lovitură puternică de la adversarii justiţiei, dreptăţii şi luptei împotriva corupţiei
Agenţia internaţională precizează că mai multe mii de persoane s-au strâns pentru un protest spontan în faţa sediului Guvernului din Bucureşti, scandând “demisia” şi “hoţii”, în timp ce membrii Guvernului sunt blocaţi în clădire.
AFP mai scrie că manifestaţii au loc şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj, Timişoara şi Iaşi.
“Bruxelles-ul, care monitorizează îndeaproape reforma justiţiei din ţară, a avertizat în ultimul său raport, de săptămâna trecută, în legătură cu orice demers vizând să slăbească lupta împotriva corupţiei”, încheie agenţia.
Portalul italian ASKANEWS scrie că Guvernul român a adoptat un decret “care salvează corupţii” şi care le permite politicienilor să scape de urmărirea penală. Portalul precizează că Guvernul a introdus normele pe ordinea de zi în ultima clipă şi în pofida protestelor de stradă din ultimele două săptămâni.
BUSINESS REVIEW anunţă, de asemenea, că Guvernul Grindeanu a “adoptat o lege controversată a amnistiei şi amendamente la Codul Penal despre care mulţi cred că vor ştirbi lupta anticorupţie din România”, precizând că măsura a fost o surpriză, în condiţiile în care surse din presă au spus anterior că Executivul intenţionează să o adopte miercuri.
Portalul aminteşte că, în ultimele două săptămâni au avut loc proteste în Bucureşti şi în oraşele mari ale ţării şi că proiectele au fost criticate de politicienii de opoziţie, precum şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Agenţia o citează pe experta în lupta anticorupţie Laura Ştefan, potrivit căreia anunţul de marţi al Guvernului “este o lovitură grea la adresa justiţiei din România, iar impactul va fi major (…) pentru toţi cetăţenii”.

Agenţia aminteşte că PSD a ajuns la putere în decembrie, promiţând salarii şi pensii mai mari. Alegerile parlamentare au subliniat o prăpastie tot mai mare între alegătorii mai în vârstă, din zonele rurale, sătuli de austeritate, şi locuitorii tineri din oraşe, comentează jurnaliştii.

“Planurile lor de a relaxa normele anticorupţie au fost dezvăluite luna aceasta, declanşând cele mai ample proteste de stradă de la căderea comunismului, în 1989”, mai scrie agenţia.

Cabinetul premierului Sorin Grindeanu a atras critici din partea preşedintelui Klaus Iohannis, judecătorilor, procurorilor, organizaţiilor pentru drepturi civile, diplomaţilor şi Comisiei Europene, care monitorizează sistemul judiciar din România.
Reuters afirmă că România este unul dintre cele mai corupte state din Europa, unde darea de mită este endemică în administraţia de stat şi în multe domenii ale vieţii publice, însă eforturile de a elimina abuzul au luat amploare în ultimii patru ani.

Agenţia AFP anunţă că Guvernul social-democrat a adoptat marţi seară o “relaxare contestată a codului penal, care ar urma să le permită mai multor oameni politici să scape de urmăririle penale şi a împins din nou românii să protesteze”.
Jurnaliştii francezi notează că proiectele adoptate nu se aflau pe agenda Guvernului de marţi.

AFP îl citează pe preşedintele Klaus Iohannis, care a reacţionat spunând că “este o zi de doliu pentru statul de drept (…), care a primit o lovitură puternică de la adversarii justiţiei, dreptăţii şi luptei împotriva corupţiei

Agenţia internaţională precizează că mai multe mii de persoane s-au strâns pentru un protest spontan în faţa sediului Guvernului din Bucureşti, scandând “demisia” şi “hoţii”, în timp ce membrii Guvernului sunt blocaţi în clădire.
AFP mai scrie că manifestaţii au loc şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj, Timişoara şi Iaşi.

“Bruxelles-ul, care monitorizează îndeaproape reforma justiţiei din ţară, a avertizat în ultimul său raport, de săptămâna trecută, în legătură cu orice demers vizând să slăbească lupta împotriva corupţiei”, încheie agenţia.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Portalul italian ASKANEWS scrie că Guvernul român a adoptat un decret “care salvează corupţii” şi care le permite politicienilor să scape de urmărirea penală. Portalul precizează că Guvernul a introdus normele pe ordinea de zi în ultima clipă şi în pofida protestelor de stradă din ultimele două săptămâni.

BUSINESS REVIEW anunţă, de asemenea, că Guvernul Grindeanu a “adoptat o lege controversată a amnistiei şi amendamente la Codul Penal despre care mulţi cred că vor ştirbi lupta anticorupţie din România”, precizând că măsura a fost o surpriză, în condiţiile în care surse din presă au spus anterior că Executivul intenţionează să o adopte miercuri.

Portalul aminteşte că, în ultimele două săptămâni au avut loc proteste în Bucureşti şi în oraşele mari ale ţării şi că proiectele au fost criticate de politicienii de opoziţie, precum şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Sursa: news.ro

Abonează-te pe

Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si