In articol:
López Obrador, în vârstă de 67 de ani, care a refuzat în general să poarte mască sanitară, a declarat duminică: „Ca întotdeauna, sunt optimist”.
Mexicul, ţară cu peste 126 de milioane de locuitori, se confruntă în prezent cu un al doilea val al pandemiei şi a înregistrat al patrulea cel mai mare bilanţ de decese din lume.
Autorităţile au spus că, cel mai probabil, numărul oamenilor infectaţi şi al celor care au decedat în urma contaminării este mai mare decât statistica oficială.
Ce au declarat oficialii cu privire la starea de sănătate a președintelui lor
„Din fericire, starea preşedintelui este stabilă la acest moment, simptomele sunt uşoare”, a spus José Luis Alomía Zegarra, oficial sanitar, la scurt timp după ce López Obrador a anunţat diagnosticul.
Citeste si: Bill Gates s-a vaccinat împotriva COVID. Mesajul miliardarului
López Obrador şi-a menţinut, în pandemie, o agendă publică cu numeroase evenimente şi a susţinut că are o stare de sănătate bună, în ciuda faptului că a suferit un atac de cord la vârsta de 60 de ani, în 2013.
El a mai precizat că îşi menţine în program, pentru luni, o convorbire cu omologul rus Vladimir Putin.
Citeste si: Profețiile lui Nostradamus pentru 2021. Ce se va întâmpla după pandemia de coronavirus
Ministrul de Externe, Marcelo Ebrard, a scris pe Twitter că liderii vor vorbi despre „viitorul relaţiilor bilaterale, precum şi despre livrarea de vaccinuri din Rusia către Mexic”.
Luna aceasta, Guvernul a anunţat că vrea să cumpere 12 milioane de doze din vaccinul Sputnik V, dezvoltat în Rusia, iar primele ar urma să ajungă în ţară săptămâna aceasta. Vaccinul dezvoltat de Pfizer-BioNTech este singurul administrat în prezent în Mexic.