Nu a trecut mult timp de când o mare parte a românilor au fost îngroziți de puiul galben, care a fost descoperit în mai multe magazine mari din țara noastră. Culoarea inedită pe care o avea carnea de pasăre i-a făcut pe posibilii cumpărători să intre la bănuieli. În timp ce unii nu știau de la ce provine culoarea, alții erau convinși că producătorii de carne „au umblat cu puiul vopsit”.
Între timp, inspectorii sanitari au efectuat zeci de teste, iar concluzia, spun aceștia, este că puii galbeni nu reprezintă niciun pericol pentru consum.
După verificările care au fost efectuate în urma controalelor desfășurate de inspectorii sanitari în mai multe magazine, reprezentanții ANSVSA au precizat că puiul este perfect pentru a fi consumat. Președintele instituției a punctat faptul că galbenul care a îngrozit și a scandalizat opinia publică nu provine de la o anumită vopsea, ci de la pigmenții folosiți de producători.
Citește și: VIDEO- Vânzarea porcilor din gospodării vine cu noi condiții în urma revoltei fermierilor
„Se fac în continuare teste la nivel național, se recoltează probe cu o frecvență foarte bine pusă la punct. Au fost niște pigmenți și, într-adevăr, nu au fost vopsiți. Rezultatele sunt unele bune și recomand consumatorilor să achiziționeze produse din unități înregistrate și autorizate sanitar veterinar cu garanția că acele produse sunt produse sigure și bune pentru consum”,