"Să aibă poporul nostru atâta înţelepciune, atâta dragoste pentru ţară şi pentru fiecare dintre noi ca, punând votul unde trebuie, să alegem pe cei mai gospodari, pe cei mai pricepuţi şi pe cei mai cinstiţi pentru că, dacă o ducem aşa cum o ducem deopotrivă, nu avem un trai mult mai deosebit decât al dumneavoastră, asta este din cauză că nu ne-am gospodărit bine şi am furat fără niciun pic de jenă.
Se fură cum nu am crezut că e posibil. Poate că ploile astea nefericite să ne spele de păcatele astea, să intrăm la urnele de vot cu cele mai bune gânduri, cu cele mai folositoare gânduri pentru noi toţi şi să lăsăm mai deoparte prieteniile, obligaţiile, chiar partidele, dacă partidele nu pun oamenii cei mai buni şi să ni-i alegem noi pe cei care ne vor conduce bine de aici înainte", a declarat Mircea Ionescu Quintus, potrivit Mediafax.
Preşedintele de onoare al PNL a precizat că nu a ratat niciun vot până acum.
"Din '38 nu am pierdut niciun vot, şi când a fost cu mareşalul, şi câte erau pe vremea aceea, şi partidele politice le-am votat, nu am lipsit de la niciun vot. Şi iată m-am încăpăţanat, deşi mi s-a recomandat să nu ies, să nu lipsesc nici astăzi.(...) Fiecare vot contează.
Cu un vot în plus se poate alege un om bun sau un om mai puţin bun. Şi noi avem două voturi. Contează cu cine votăm şi cu cine votăm", a precizat Mircea Ionescu Quintus.
Liberalul a votat la şcoala Rareş Vodă din Ploieşti.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: O femeie care a cumpărat un dulap vechi de pe Facebook a rămas fără cuvinte când a văzut ce se afla în interiorul acestuia- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro