Preşedintele Finlandei, anunţ important privind aderarea la NATO: Nu mai e nevoie de un referendum
Majoritatea finlandezilor vor aderarea la NATO, spune președintele Finlandei, Sauli Niinisto, adăugând că nu mai e nevoie de un referendum.
Preşedintele finlandez a afimat că nu este nevoie de organizarea unui referendum pe tema aderării țării sale la Alianța Nord-Atlantică pentru că este clar că majoritatea populației este de acord cu aceasta.
Sauli Niinisto a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat postului public de radio Yle, citat de Agerpres.
„NATO trebuie să știe că există sprijin popular, îl avem deja, după părerea mea”, a spus președintele finlandez într-un interviu acordat în limba suedeză.
Oficialul a spus că, până anul trecut, a avut dubii cu privire la sprijinul public și politic pentru aderarea la NATO, însă că lucrurile s-au schimbat anul acesta, odată cu invazia rusească în Ucraina.
Cu toate acestea, Niinisto a subliniat că este important pentru Finlanda să se coordoneze cu Suedia în această chestiune şi ca cele două ţări să ajungă la aceeaşi concluzie. El a discutat deja subiectul în mai multe rânduri cu prim-ministra Suediei, Magdalena Andersson. Urmează şi alte discuţii pe această temă, a spus el.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Până acum, preşedintele Niinisto nu a adoptat o atitudine clară cu privire la chestiunea aderării Finlandei la NATO. Potrivit unor sondaje de opinie recente, 62% dintre finlandezi sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO. O dezbatere pe aceeaşi temă are loc şi în Suedia.
Citeste si: Bombardierele strategice americane patrulează în spațiul aerian al României
Finlanda şi Suedia nu sunt ţări membre ale NATO, dar sunt parteneri apropiaţi ai alianţei militare.
Finlanda are o graniță comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, fiind ţara din UE cu cea mai lungă graniță cu ţara agresoare din conflictul cu Ucraina, conform digi24.ro.
De asemenea, pe 31 martie 2022, şefa guvernului suedez, Magdalena Andersson, a declarat că țara sa "nu exclude" o candidatură de aderare la NATO ca o consecinţă a invaziei ruse în Ucraina, după ce îşi exprimase până acum opțiunea de a vedea Suedia rămânând în afara alianţelor militare.
"Nu exclud în niciun fel aderarea la NATO", a afirmat ea într-un interviu acordat televiziunii publice SVT, citat de AFP. "Vreau ca noi să facem o analiză aprofundată a posibilităţilor pe care le avem în această situaţie, ameninţările şi riscurile asociate pentru a lua cea mai bună decizie pentru Suedia", a declarat lidera social-democrată.