UPDATE Dupa ora 9:30, presedintele Frantei a ajuns la Palatul Cotroceni, impreuna cu presedintele tarii, Klaus Iohannis.
Preşedintele Franţei a ajuns la ora 9.00 în Parcul Carol, unde a avut loc o scurtă ceremonie la Monumentul Sodatului Necunoscut, iar Hollande a depus o jerbă de flori.
În timpul deplasării coloanei oficiale, un agent SPP aflat pe motocicletă a alunecat din cauza carosabilului umed, dar imediat a reuşit să se ridice, fără a fi rănit.
La ora transmiterii acestei ştiri, Francois Hollande a plecat spre Palatul Cotroceni, unde urmează să fie primit de către preşedintele Iohannis. Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri oficiale, iar în jurul orei 10.30 sunt aşteptate declaraţii comune de presă. După vizita de la Palatul Cotroceni, preşedintele Franţei va merge alături de Iohannis la Centrul de Cercetare ELI-NP din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele, unde va vizita Camerei de Control Laser.
La ora 13.00, Hollande se va întâlni cu premierul Dacian Cioloş în cadrul unui prânz oficial. Preşedintele francez şi premierul român vor merge apoi la inaugurarea fabricii Airbus de la Ghimbav.
Marţi seară, Klaus Iohannis va oferi o cină oficială pentru preşedintele francez.
Obiectivul vizitei lui Hollande îl constituie dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic româno-francez şi continuarea dialogului bilateral.
Un subiect foarte important al discuţiilor va fi relansarea proiectului european, inclusiv în pregătirea reuniunii informale în format UE-27, care va avea loc la Bratislava, la 16 septembrie a.c.
Alte subiecte care vor fi discutate în cadrul consultărilor vor privi, printre altele, securitatea internă a UE/ funcţionarea spaţiului Schengen, cooperarea în combaterea terorismului şi în domeniul securităţii, inclusiv în cadrul NATO, în contextul deciziilor Summitului de la Varşovia, evoluţiile din Vecinătatea Estică şi Sudică.
Pe agenda de marţi se află şi prezenţa la Forumul Economic „Parteneriatele franco-române de viitor". ”Este un forum important în care trebuie să analizăm puţin relaţia dintre Franţa şi România din acest punct de vedere şi poate că ar fi bine să precizez aici că Franţa este al patrulea partener comercial al Românie şi al cincilea investitor. Obiectivul comun al acestei vizite de stat este necesitatea de a întări parteneriatul strategic între România şi Franţa şi, evident, aprofundarea dialogului bilateral”, a explicat purtătorul de cuvânt al Preşedintelui, Mădălin Dobrovolschi.
Vizita de stat a preşedintelul Franţei vine în contextul mai multor vizite, întâlniri la nivel înalt, care au avut loc în ultimii doi ani: vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Paris, în februarie 2015, urmată de revizuirea şi semnarea foii de parcurs a Parteneriatului strategic româno-francez de către premierii celor două state chiar în iunie anul acesta.
Este prima vizită în România a preşedintelui Francois Hollande.