Klaus și Carmen Iohannis, în vizită la Paris
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat marți, 17 septembrie, că nu intenționează să demisioneze înainte de termen și își va încheia mandatul când acesta va ajunge la final, potrivit legii.
Speculațiile cu privire la posibila demisie a președintelui Klaus Iohannis au apărut în presă în contextul unei informații conform căreia șeful statului ar putea fi primul pe lista Senatului din partea PNL la alegerile din decembrie 2024.
Pentru a putea intra pe lista de candidați la Senatul României, șeful statului trebuie să fie membru al PNL, aspect incompatibil cu funcția de președinte.
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, Președintele României, Klaus Iohannis, precizează că își va încheia mandatul la termen și nu intenționează să demisioneze din funcția de Președinte”, a anunțat, marți, Administrația Prezidențială.
Cum poate ajunge Iohannis în Senatul României după alegerile din decembrie 2024
Mai există o variantă pentru ca șeful statului să fie candidat pe listele PNL pentru Senat la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Este soluția la care a apelat Ion Iliescu în 2004: legea ar putea fi modificată, astfel încât să îi fie permis președintelui în funcție să candideze ca independent pe lista unui partid.
Românii vor fi chemați la urne în trei duminici succesive la finalul lui noiembrie și începutul lui decembrie 2024.
Astfel, pe data de 24 noiembrie va avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale, urmând ca turul doi să se desfășoare pe 8 decembrie 2024. Între cele două tururi, pe 1 decembrie 2024, sunt programate alegerile parlamentare.