Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic
Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri, în a doua zi a Reuniunii NATO la nivel înalt care se desfăşoară la Londra, la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, unde va evidenţia contribuţiile României în cadrul NATO. De asemenea, conform Digi 24, preşedintele Iohannis a fost invitat la un dejun de lucru găzduit de preşedintele SUA Donald Trump. Cei doi preşedinţi s-au întâlnit şi marţi seară, la recepţia de la Palatul Buckingham, găzduită de către Regina Elisabeta a II-a.
Preşedintele Klaus Iohannis, este prezent, începând de marţi, la Reuniunea NATO la Nivel Înalt care se desfăşoară la Londra, în contextul împlinirii a 70 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice.
Programul preşedintelui include miercuri, de la ora 11:00, o sesiune de lucru, în cadrul căreia liderii aliaţi vor discuta priorităţile NATO în actualul context internaţional de securitate şi deciziile necesare în vederea continuării procesului de adaptare a Alianţei.
După primirea oficială, fotografia de familie, este programată reuniunea Consiliului Nord-Atlantic.
”Cu această ocazie, liderii aliaţi vor analiza stadiul de implementare a măsurilor pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, precum şi a celor legate de rolul Alianţei în proiectarea stabilităţii şi acordarea de sprijin statelor partenere. În acelaşi timp, şefii de stat şi de guvern din statele membre aliate vor adopta decizii privind modernizarea NATO şi creşterea rolului său în combaterea actualelor ameninţări şi provocări la adresa securităţii euro-atlantice”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia contribuţiile României în cadrul NATO, precum şi importanţa fundamentală a unităţii şi solidarităţii aliate şi va expune evaluările naţionale cu privire la evoluţiile de securitate la nivel regional şi global subliniind, în acest context, necesitatea continuării procesului de adaptare a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre.
Conform Digi 24, preşedintele României a fost invitat miercuri şi la un dejun de lucru găzduit de preşedintele american Donald Trump, la care ar urma să participe doar reprezentanţii statelor care au alocat 2% din buget pentru Apărare.
De altfel, Iohannis şi Trump au discutat şi marţi seară, cu prilejul recepţiei oferite de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, la Palatul Buckingham în onoarea şefilor de stat şi de guvern participanţi la Reuniunea NATO, unde ambii preşedinţi au participat împreună cu soţiile.