Preşedintele Klaus Iohannis, este prezent, începând de marţi, la Reuniunea NATO la Nivel Înalt care se desfăşoară la Londra, în contextul împlinirii a 70 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice.
Programul preşedintelui include miercuri, de la ora 11:00, o sesiune de lucru, în cadrul căreia liderii aliaţi vor discuta priorităţile NATO în actualul context internaţional de securitate şi deciziile necesare în vederea continuării procesului de adaptare a Alianţei.
Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro
”Cu această ocazie, liderii aliaţi vor analiza stadiul de implementare a măsurilor pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, precum şi a celor legate de rolul Alianţei în proiectarea stabilităţii şi acordarea de sprijin statelor partenere.
În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia contribuţiile României în cadrul NATO, precum şi importanţa fundamentală a unităţii şi solidarităţii aliate şi va expune evaluările naţionale cu privire la evoluţiile de securitate la nivel regional şi global subliniind, în acest context, necesitatea continuării procesului de adaptare a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul
Conform Digi 24, preşedintele României a fost invitat miercuri şi la un dejun de lucru găzduit de preşedintele american Donald Trump, la care ar urma să participe doar reprezentanţii statelor care au alocat 2% din buget pentru Apărare.
De altfel, Iohannis şi Trump au discutat şi marţi seară, cu prilejul recepţiei oferite de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, la Palatul Buckingham în onoarea şefilor de stat şi de guvern participanţi la Reuniunea NATO, unde ambii preşedinţi au participat împreună cu soţiile.