"Nu putem sa ne oprim in ultima etapa”, a precizat presedintele PE pe Twitter. De asemenea, acesta a sustinut ca are de gand sa reinvie negocierile pentru CETA, potrivit News.ro.
Martin Schulz a declarat ca reprezentantii canadieni s-au aratat dispusi sa ofere europenilor mai mult timp, pentru a-si rezolva problemele interne.
Chrystia Freeland a acceptat chiar sa-si amane cu cateva zile intoarcearea in Canada.
Ultimele eforturi pentru a salva acordul de liber schimbat CETA dintre UE si Canada au esuat aparent vineri, dupa ce executivul valon s-a declarat nemultumit de compromisurile pe care le-a obtinut. De asemenea, ministra canadiana a parasit negocierile furioasa si a sustinut ca este imposibila depasirea opozitiei din Valonia.
Acordul Economic si Comercial UE-Canada ar trebui sa fie semnat la summitul transatlantic de saptamana viitoare, insa doar daca regiunea valona accepta termenii CETA.
Desi toate cele 28 de state europene si-au aratat sprijinul pentru Acordul Economic si Comercial UE-Canada (CETA), executivul belgian a anuntat ca nu isi poate da consimtamantul in lipsa sustinerii din partea celor cinci subunitati federale si
Anterior, premierul valon a descris drept insuficiente rezultatele lungilor negocieri dintre UE si Canada privind CETA. Paul Magnette a precizat ca in ciuda progreselor inregistrate, exista inca mari dificultati in ceea ce priveste arbitrajul in disputele comerciale dintre executivele europene si multinationalele canadiene.
Comisia Europeana a prezentat o serie de concesii prin mai multe modificari operate la nivelul unei declaratii europene anexate tratatului transatlantic, tocmai pentru a linisti temerile executivului valon cu privire la agricultura si modul de rezolvare a disputelor comerciale cu societatile canadiene.
Esecul negocierilor cu Valonia privind Acordul Economic si Comercial UE-Canada, vine la doar cateva ore dupa ce reprezentantii europeni si canadieni au depasit impasul provocat de respingerea acordului de catre Romania si Bulgaria. Cele doua state est-europene au amenintat ca nu vor accepta acest acord comercial transatlantic, pana ce executivul canadian nu da asigurari scrise cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii romani si bulgari.
In acest sens, esecul negocierilor ameninta ridicarea vizelor pentru romanii si bulgarii care calatoresc incepand cu 1 decembrie 2017 in Canada.