Volodimir Zelenski a transmis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un nou mesaj în care a făcut referire la negocierile pentru încetarea focului.
Conform spuselor acestuia, discuţiile despre pace în Ucraina sunt ”singura şansă” pentru Rusia de a reduce pierderile generate de propriile greşeli.
Mai mult, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ar putea fi nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.
Această iniţiativă aparţine unui grup de politicieni europeni, care au cerut Comitetului Nobel să prelungească procedura de nominalizare până la 31 martie.
Oficial, termenul limită a expirat la 31 ianuarie.
Președintele ucrainean, Zelenski, ar putea fi nominalizat la premiul Nobel pentru Pace
"Suntem martori ai curajului poporului Ucrainei care a rezistat acestui război purtat împotriva sa către Federația Rusă. Credem că acum este momentul să arătăm poporului ucrainean că lumea este de partea lor", se arată în scrisoarea semnată de 36 de politicieni din Olanda, Marea Britanie, Germania, Suedia, Estonia, Bulgaria, România și Slovacia.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Soldat rus capturat, mesaj pentru Putin: "Nu vei ascunde asta pentru mult timp. Mai devreme sau mai târziu, vom veni acasă!"
Totodată, scrisoarea este deschisă pentru semnare de liderii politici din întreaga lume până pe 30 martie.
Zelenski: „Ucraina continuă să dețină controlul asupra zonelor cheie din țară”
Volodimir Zelenski a anunțat că, Ucraina încă deţine controlul asupra zonelor-cheie ale ţării pe care forţele ruse încearcă să le cucerească, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva săptămâni de atac susţinut din partea Rusiei, informează vineri
DPA citată de Agerpres.
Citeste si: Mii de ucraineni îngenunchiați în fața convoaielor cu soldații uciși
Forţele ucrainene au răspuns fiecărui atac din partea unităţilor ruse, a spus Zelenski, într-un mesaj video publicat pe Telegram vineri la primele ore ale dimineţii.
Citeste si: Klaus Iohannis, declarații după întâlnirea cu președintele Estoniei. "Prezența militară a Rusiei în Belarus are implicații pe termen mediu și lung"
Zelenski a dat asigurări că oraşe precum Mariupol în sud, Harkov în est şi Cernigău în nord, asediate de trupele ruse, nu vor fi abandonate la greu. De la armată până la Biserică, toată lumea face tot ce poate pentru poporul ucrainean, a spus preşedintele Zelenski, promiţând: "Vom fi liberi".
De asemenea, Zelenski i-a mulţumit preşedintelui american Joe Biden pentru ajutorul său "nou şi eficient".