Presupusul asasin al lui Adrian Kreiner spune că a fost şocat să afle că afaceristul a murit şi că "doar i-a dat somn". Costinel Zuleam e încă liber
Potrivit unui complice, Costinel Cosmin Zuleam i-ar fi aplicat lovituri puternice lui Adrian Kreiner în noaptea atacului. Mai apoi, individul a fost şocat când a aflat că afaceristul din Sibiu a murit.
Author: Stefania Pavel miercuri 10 ianuarie 2024 , 09:37
Costin Zuleam ar fi unul din asasinii care l-au ucis pe afaceristul Adrian Kreiner în noaptea de 6 noiembrie. Ceilalți doi care au participat la jaf sunt Marian Minae și Laurențiu Ghiță.
Unde s-ar ascunde ”creierul” grupării care l-a torturat pe Adrian Kreiner?
Doar unul dintre ei a fost extrădat în România până acum, este vorba de Laurențiu Ghiță, care se află în arest preventiv la Sibiu din data de 30 decembrie 2023, el fiind adus din Marea Britanie.
„Inculpatul nu a dat declarație nici în fața judecătorului de drepturi și libertăți și nici în fața procurorului. Acesta a înțeles să uzeze de dreptul la tăcere”, au afirmat miercuri, 3 ianuarie, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Și prietenul său, Marian Cristian Minae urmează să fie adus până la finalul lunii ianuarie 2024 în România, pentru a-și ispăși pedeapsa. El a fost încarcerat în Irlanda de Nord.Toți
cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată.
Cât despre Costin Zuleam, zis și Olteanul se bănuiește că s-ar ascunde în Indonezia. El ar fi trecut și prin Bali. În continuare, oamenii legii fac tot ce este posibil pentru a-l prinde și pe acesta. Potrivit unui complice, bărbatul a fost șocat că Adrian Kreiner a murit, chiar dacă el ar fi fost cel care îi aplicase niște lovituri fatale.
Ce ar fi spus unul dintre asasini, imediat după atac
Conform rechizitoriului, ar fi spus că "el l-a lăsat bine pe Kreiner şi doar i-a dat somn" pentru că nu s-a lăsat imobilizat.
Polițiștii continuă chiar și acum cercetările în acest caz, iar concluzia lor a fost că suspecţii au utilizat metoda Arbatacha, adică și-au torturat victima, astfel încât să obțină beneficii de ea. În cele din urmă, aceștia l-au înfăşurat într-un covor pe afaceristul din Sibiu şi l-au bătut crunt.
Întregul atac a fost plănuit în detaliu. Hoții au studiat câteva zile mișcările din jurul casei lui Adrian Kreiner, iar mai apoi s-au infiltrat în locuința lui prin garaj. În cele din urmă, ei au furat 16 ceasuri de lux.