Preț cireșe 2023. Cât costă un kilogram de cireșe românești la tarabe?
Preț cireșe 2023. Vara se apropie cu pași repezi, iar fructele de sezon au început deja să apară în piețele românești. La ce trebuie să se aștepte românii atunci când merg să cumpere fructe de la tarabe?
Preț cireșe 2023. Prețurile au explodat în ultima perioadă, iar în piețele din românia situație nu este mai bună decât cea din supermarket-uri.
Primele cireșe au început să apară în piețe de la începutul lunii mai. Într-o piață din Buzău, spre exemplu, cireșele sunt mai ieftine față de aceeași perioadă a anului trecut, însă în continuare au prețuri ridicate pentru unele buzunare.
Potrivit Agerpres, în Piaţa Centrală din municipiul Buzău un kilogram de cireșe este 60 de lei, mai ieftin decât anul trecut, când un kilogram de fructe era 100 de lei. Cireșele provin de Grecia, iar cele românești vor apărea în decursul verii. Aceste fructe se vând și la caserole, în cantități mai mici, fiind implicit și mai ieftine, aproximativ 15 lei.
„ Sunt aduse din Grecia, preţul este de 60 de lei kilogramul, dar vindem şi la caserole cu preţul de 10 sau 15 lei. Nu prea avem vânzare. Sunt primele apărute pe piaţă iar preţurile pentru oameni sunt ridicate ”, a declarat un comerciant din Piaţa Centrală Buzău.
Oamenii spun că nu-și permit să cumpere astfel de fructe în luna mai.
„Am 40 de ani de muncă şi 1.500
de lei pensie, nu îmi permit să cumpăr nici sâmburii", a spus un pensionar.
Cât costă un kilogram de cireșe într-o piață din București
În Capitală, există piețe unde un kilogram de cireșe este și mai scump decât în restul piețelor din țară.
Potrivit Gandul.ro. în Piața Băneasa spre exemplu, cireșele din Grecia sunt vândute la început de mai cu 160 de lei kilogramul, iar cele din Spania se ridică la aproape 200 de lei.
Pomicultorul Marius Roman a transmis că în anul 2023 prețurile cireșelor românești se vor situa în jurul a 15 lei, iar prețul mai ridicat va fi rezultatul adaosului comercianților.