Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Nu mai este mult și vine Paștele, așa că românii sunt tot mai interesați să afle cât îi va costa mielul în acest an!

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Vă oferim așadar prețurile din 2020 pentru carnea de miel!

În medie, prețul kilogramului de miel în viu este de 9-12 lei, iar kilogramul de carne de miel se vinde cu prețuri mai ridicate ce pot ajunge până la 29,99 lei, potrivit unor date transmise oficial de Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine Ovine și Porcine (ACEBOP), pe pagina de Facebook administrată de dr. Mary Pană – președinte.

Aceeași sursă arată că în marile magazine din București, prețurile au pornit de la 24,99 – 26,99 lei/kg carcasă, până la 29,99 lei/kg- la anumite categorii.

Citeste si: Carnea de miel. Avertismentul medicilor: Nu mai consumați carne de miel dacă suferiți de aceste boli!

La nivelul Uniunii Europene, prețul mielului peste 13 kilograme a ajuns la 5,54 euro/kg greutate carcasa, o creștere de 9,2% față de luna martie.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020.

Mielul sub 13 kilograme este mai scump – 5,64 euro/kg carcasa, preț cu 7,5% mai mare decât în luna martie. Principalele state europene producătoare de carne de ovine în 2018 au fost: Marea Britanie, cu 14.408.000 capete abatorizate, respectiv 28% din totalul UE; Spania, cu 10.011.000 capete abatorizate, 20% din totalul UE și România, cu 6.884.000 capete abatorizate reprezentând 13% din totalul UE.

pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020
pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020

România a ocupat în 2018 locul trei și la caprine, cu 951.000 de capete abatorizate, respectiv 16% din totalul UE – după Grecia și Spania.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Carnea de miel din import costă dublu

Mieii românesc sunt cei mai comercializați, dar asta nu înseamnă că nu găsim și carne din import. Prețurile la carnea adusă din Noua Zeelandă, Germania, Siria, Norvegia sau Turcia sunt duble, în jurul a 40 de lei kilogramul. Ciobanii spun că la export carnea românească de miel se vinde cu 10 lei kilogramul în viu, iar pe piaţa internă preţul este mai atractiv, negociindu-se la 12-15 lei pe kilogramul de miel în viu.

Citeste si: Friptura de miel. Cum să pregăteşti carnea de miel ca să nu miroasă. Secretul bucătarilor

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. În majoritatea pieţelor din ţară, carnea de miel costă în medie 20 de lei kilogramul. În multe oraşe, oferta este însă redusă deocamdată, scrie agrointel.ro

Cât este kg de miel 2020. Prețuri similare cu cele de anul trecut

Pretul carnii de miel din pietele si magazinele din tara este similar cu cel practicat de producatori anul trecut: 20-27 de lei/kilogram.

Oferte mai bune se gasesc, insa, pe Facebook, de unde doritorii pot cumpara cu pana la 10 lei mai ieftin kilogramul de carne de miel, scrie ziare.com

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Galati

Carnea de miel a aparut in magazinele si pietele din Galati. Chiar daca in judet exista un singur abator autorizat pentru sacrificarea animalelor, carnea de miel nu lipseste din galantare.

Totusi, preturile sunt mai mari decat anii trecuti, deoarece producatorii au foarte putini miei. Majoritatea animalelor au fost vandute deja la export, iar cele ramase sunt sacrificate inainte de Paste.

pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020
pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020.   În marile magazine, carcasa de miel se vinde cu 27 lei kilogramul, in timp ce crescatorii de la sate cer 16 lei pe kilogramul de miel taiat si 10 lei pe kilogram pentru animalul viu.

Citeste si: Cât poţi păstra carnea la congelator fără să se strice?

"Sunt miei putini pe piata, asta inseamna preturi mai mari. Acum mielul in viu se vinde cu 10-12 lei kilogramul, iar carcasa costa pana la 20 de lei, la producator. La magazin este mai scump. Multe tranzactii s-au facut cu firme arabe, in ultima perioada au cumparat mii de miei. Sunt fermieri care nu mai au deloc animale, au vandut tot, au venit tiruri, au incarcat toate animalele", a declarat, pentru MEDIAFAX, fermierul Daniel Lupascu.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Vrancea

O situatie asemanatoare este si in judetul Vrancea. Numerosi fermieri au vandut mieii unor firme arabe la preturi convenabile.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Familia Tutu, de exemplu, are 1.000 de oi din rasa Tigaie ruginie, iar la inceputul lunii aprilie a trimis la export jumatate dintre animale. Cei mai cautati au fost mieii cu greutatea de 20-22 de kilograme.

pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020
pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"A venit in urma cu doua saptamani un tir din judetul Constanta si am vandut 500 de miei. Animalele ajung la export, in tarile arabe. Am vandut cu 12,5 lei kilogramul in viu, nu am stat pe ganduri si i-am dat. Pretul a fost bun. Suntem multumiti", a spus Adriana Tutu.

Citeste si: Rețetă drob de miel/ Rețetă drob de pui- Simplu și delicios

In judetul Vrancea, sunt fermieri care isi vand animalele pe Facebook. Ei au postat pe reteaua de socializare anunturi care contin pretul si numerele de contact. Unul dintre fermieri anunta ca are 400 de miei crescuti ecologic pe care ii vinde la pretul de anul trecut.

"Dam start comenzilor de miei! Pretul va ramane acelasi de anul trecut, 20 lei /kg carcasa si 12 lei/kg viu. Avem miei de reproductie sau pentru sacrificare! Pentru detalii sau comenzi va asteptam in privat sau la telefon", scrie pe contul de Facebook al fermierului Stelian Crancu, din satul Ciolanesti, judetul Vrancea.

Braila

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Importatorii din tarile arabe au ajuns si in judetul Braila. Fermierii de acolo prefera exportul, deoarece preturile sunt mai bune decat cele de pe piata autohtona.

"Fata de anul trecut au fost mai bine platiti. S-au vandut catre tarile arabe, pe majoritatea ii vindem catre dansii. Avem o relatie cu dansii pe care ne-o pastram in fiecare an. Anul acesta, noi am vandut mielul in viu cu 12,5 lei pe kilogram. Acum pretul a scazut la 10 lei kilogramul in viu", a explicat Ion Serafim, crescator de ovine din localitatea Salcia Tudor, judetul Braila.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Alba

In judetul Alba, mieii vii se vand cu 10-12 lei kilogramul, in timp ce un kilogram de carne costa intre 20 si 25 de lei.

pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020
pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020

"Chiar inainte de Paste, carnea de miel se va vinde cu 20- 25 de lei kilogramul, deci se pastreaza preturile de anul trecut. Avem foarte multi miei, dar pretul este dictat de puterea de cumparare a oamenilor, care nu a crescut", spune Horia Morutan, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine Alba.

Citeste si: Ouă umplute cu ficăței de pasăre. O rețetă de Paște delicioasă!

Pentru a veni in sprijinul crescatorilor de ovine si a consumatorilor de carne de miel, Primaria Alba Iulia a autorizat temporar un centru de sacrificare, pentru perioada 15-28 aprilie, unde este asigurat examenul sanitar-veterinar inainte si dupa taierea animalelor. De asemenea, in Alba Iulia sunt puse la dispozitie 20 de boxe pentru vanzarea carnii de miel in Hala agroalimentara Centru, 35 mese cu vitrina si sase vitrine frigorifice, pentru vanzarea laptelui si a produselor lactate.

Brasov

In Brasov, potrivit crescatorilor de oi din judet, mieii se vand cu 11 lei kilogramul "in viu" si 24 de lei kilogramul de carne.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. In municipiul Brasov au fost amenajate zone in toate pietele alimentare, unde vanzarea mieilor se va face pana sambata, 27 aprilie.

Purtatorul de cuvant al Primariei Brasov, Sorin Tarcea, sustine ca in cele cinci piete ale orasului sunt puse la dispozitie 113 locuri pentru vanzarea mieilor.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Constanta

Carnea de miel se vinde in Constanta la preturi cuprinse intre 22 si 25 de lei pentru un kilogram, la fel ca anul trecut, insa pretul poate fi chiar mai mic, daca achizitia este facuta urmarind ofertele de pe Facebook.

Astfel, cei care doresc sa cumpere carne de miel din una dintre pietele din Constanta, direct de la producatori, platesc pentru un kilogram de miel intre 23 si 25 de lei. De asemenea, mieii pot fi cumparati si "in viu", in aceasta situatie pretul fiind, in medie, cu 10 lei mai mic.

pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020
pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Constantenii mai pot cumpara miel si urmarind reteaua de socializare Facebook, unde ofertele sunt generoase si doritorii pot primi mielul acasa, iar preturile pot fi chiar mai mici decat cele de la piata, plecand de la 20 de lei pentru un kilogram de carne.

Specialistii DSVSA si cei de la Protectia Consumatorilor atrag insa atentia ca mieii sau carnea de miel trebuie sa fie achizitionate numai din locuri amenajate si autorizate.

Citeste si: Ciorbă de miel. Rețeta corectă din bătrâni

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. "In abatoarele sanitare veterinare autorizate, personalul sanitar veterinar de specialitate va admite la taiere doar animalele sanatoase provenite din exploatatii comerciale si gospodariile populatiei, insotite de documente care sa ateste starea de sanatate a acestora. Marca se sanatate, de forma ovala, va fi aplicata pe carcasele de miel ori de ied numai dupa examinarea post-mortem de catre medicul veterinar care asigura supravegherea sanitara veterinara a abatorului. Carcasele rezultate din abatorizare pot fi comercializate in pietele agroalimentare numai daca sunt insotite de certificate de sanatate publica veterinara si transportate cu mijloace auto autorizate sanitar veterinar. De asemenea, pietele trebuie sa detina spatii special amenajate pentru depozitarea si comercializarea carcaselor de miei sau iezi sub un regim termic care sa nu le modifice caracteristicile organoleptice, fizico-chimice si microbiologice", au precizat inspectorii DSVSA.

La supermarket, kilogramul de carne de miel este vandut la preturi ceva mai mari, putand ajunge, in aceste zile, si la 30 de lei. Oamenii se asteapta insa, cu cat se apropie Pastele, ca preturile sa scada, pentru ca oferta este destul de generoasa.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. Cluj

In judetul Cluj, functioneaza in aceasta saptamana cinci puncte temporare de sacrificare a mieilor, autorizate de Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA).

"Punctele sunt deschise in perioada premergatoare Pastelor, in Turda, Campia Turzii, Dej, Gherla si Centrul AgroTransilvania Cluj-Napoca, acestea urmand sa functioneze pana sambata, in 27 aprilie. In aceste puncte se asigura permanenta sanitar-veterinara, expertiza carnii rezultata in urma sacrificarii", a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul DSVSA Cluj, Ioan Oleleu.

Citeste si: Cu cât se așteaptă ciobanii să vândă mieii de Paște

Potrivit acestuia, in aceasta saptamana va creste frecventa controalelor la unitatile care valorifica si proceseaza produse alimentare de origine animala pentru a preveni aparitia toxiinfectiilor alimentare si comercializarea clandestina de produse de sezon, cum ar fi carne si oua.

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. In Centrul AgroTransilvania din Cluj-Napoca se sacrifica si se vand miei incepand de marti, la pretul de 25 de lei kg in carcasa.

De asemenea, tot incepand de marti, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara vinde si preia comenzi pentru vanzarea de carcase de miel din productia proprie, de la ferma Cojocna.

pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020
pret miel 2020 - carne de miel pret 2020 - pret kg miel 2020 - cat este kg de miel 2020

Preț miel 2020. Carne de mile preț 2020. Preț kg miel 2020. Cât este kg de miel 2020. "Carcasele de miel, inclusiv cap si organe, cantaresc intre 8-14 kilograme, iar pretul per kilogram este de 25 de lei", au declarat reprezentantii universitatii.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si