Prețurile la sălile de fitness vor crește cu până la 17% de la 1 ianuarie: ”Poți să faci sport în parc, în București poți alerga senzațional în Parcul Carol”
Reprezentanții sălilor de fitness sunt îngrijorați, după ce Guvernul a venit cu ideea de a crește TVA-ul de la 5% la 19%. Acest lucru s-ar reflecta și în prețul abonamentelor.
Guvernul a decis ca de la 1 ianuarie TVA-ul în cazul sălilor de fitness să crească de la 5 la 19%, această măsură făcând parte din seria modificărilor fiscale.
Cu cât ar putea crește abonamentele la sală?
Acest lucru ar urma să se reflecte și în prețurile abonamentelor, care deja au crescut. Însă, acum, pentru a acoperi noul TVA, clienții vor trebui să scoată din buzunare cu aproximativ 50 de lei mai mult, sumă care potrivit managerilor sălilor de fitness este foarte mare.
„Statul ne sufocă, probabil anumite săli mai mici nu vor rezista. Încă nu am luat o decizie, nu știm ce măsuri vom lua exact, vom vedea ce se întâmplă. În România, vedem că n-au rezistat mai mult de 4 ani niște condiții fiscale pentru companii și investitori. Țările serioase din Europa nu schimbă regulile fiscale zeci de ani, ca mediul de afaceri să-și creeze o strategie pe termen lung”,
a declarat Gabriel Văcărescu, manager la o sală de fitness din București, pentru GSP.
Tot mai mulți români ar putea renunța la a mai face sport în sălile de fitness
Mai mult, există și posibilitatea ca persoanele să renunțe să mai vină la sălile de sport și să iasă în aer liber, fie să-și cumpere acasă cele necesare pentru antrenamente.
Acestă măsură ar putea avea efecte dezastruoase, deoarece poporul ar deveni unul sedentar, demotivat, care nu și-ar mai dori să practice vreun sport.
„Este evident că o creştere a TVA pentru serviciile de fitness ar scumpi, de fapt, beneficiile vitale pentru starea fizică şi mentală pe care exerciţiile fizice regulate le oferă indivizilor şi familiilor. Este extrem de important ca această rată să nu crească la 19%, pentru că acest lucru va avea repercursiuni grave, atât asupra românilor, cât și asupra industriei de sport, wellness & fitness și asupra întregii economii a României ”,
a mai spus Kent Orrgren, președintele Romania Active, pentru Ziarul Financiar .
Ministrul Economiei nu vede noua măsura ca pe o tragedie, ba chiar îndeamnă la calm. Ca și sfat pentru sportivi, acesta spune că Parcul Carol ar putea fi un loc ideal de antrenament.
„Dacă vrei să faci sport, poți să faci sport și în condiții în care să nu mergi la sală. Poți să faci sport în parc, în București poți alerga senzațional în Parcul Carol pe treptele respective”, a declarat Radu Oprea.