MPR nu a oferit detalii in privinta acuzatiilor, dar a precizat ca a aflat despre acestea luna trecuta si ca ar fi vorba despre un comportament nepotrivit pe care Garrison Keillor l-a avut fata de o colega in perioada in care a prezentat programul "A Prairie Home Companion".
Keillor, in varsta de 75 de ani, care s-a retras anul trecut din show-ul de muzica si comedie, a transmis pentru Minneapolis Star Tribune ca "a atins cu mana spatele dezgolit al unei femei", gest pentru care ulterior i-au fost acceptate scuzele.
"Am intentionat sa o bat pe spate in sens de consolare, dupa ce mi-a spus despre o problema cu care se confrunta, iar bluza ei era decupata. Orice persoana care a lucrat vreodata la show-ul meu poate spune ca eram persoana care demonstra afectiune fizica cel mai putin. Actorii, muzicienii si alte persoane se imbratisau in fiecare sambata seara, in timp ce eu ramaneam intr-un colt, ca o statuie", a transmis el, printr-un e-mail.
"A fi concediat din radiodifuziune este o adevarata distinctie si am asteptat pentru aceasta onoare timp de 50 de ani. Toti eroii mei au fost concediati. Mi-as fi dorit doar sa fi fost pentru ceva mai eroic", a adaugat Garrison Keillor.
intr-un alt e-mail trimis catre MPR News, Keillor a precizat ca doua angajate au ridicat intrebari in legatura cu comportamentul sau, spunand ca isi aduc aminte in mod diferit faptele, dar ca respecta decizia MPR.
"Cred ca tara da dovada de o manie", a spus prezentatorul, descriind drept "absurda" agitatia cu privire la Al Franken, actorul de comedie democrat care a devenit senator, impotriva caruia au fost formulate acuzatii potrivit carora a atins mai multe femei fara consimtamantul acestora.
MPR a anuntat ca a incheiat contractele cu Keillor si companiile sale de media private, prin care difuza, intre altele, reluari de tip "Best of" (cele mai bune momente, n.r.)
"MPR a apelat la o firma de avocatura pentru a realiza o ancheta independenta a acuzatiilor. in baza datelor pe care le avem deocamdata, nu exista acuzatii similare care sa implice alti angajati", a transmis radioul.
Compania planuieste, de asemenea, sa schimbe titlul programului "A Prairie Home Companion", care in prezent este prezentat de Chris Thile.
Difuzat incepand din 1974 si inregistrat in prezenta unui public, programul este ascultat de 2,6 milioane de persoane pe aproximativ 600 de statii radio publice din SUA.
Concedierea lui Keillor a fost anuntata in aceeasi zi in care NBC a anuntat ca l-a concediat pe prezentatorul stirilor matinale, Matt Lauer, din cauza unor acuzatii de comportament sexual abuziv formulate la adresa lui.
Sursa: news.ro