In articol:
Guvernul de la Atena face eforturi considerabile pentru a încuraja familiile să aibă copii. Astfel, primele pentru nașteri au crescut considerabil, tocmai pentru a sprijini natalitatea țării.
Câți bani primesc femeile care nasc în Grecia?
Pentru primul copil, prima de naștere crește la 2.400 de euro, din luna aprilie. Pentru al doilea copil este de 2.700 de euro, iar pentru al treilea copil, prima crește la 3.000 de euro. Măsurile, care fac parte dintr-un pachet guvernamental au fost anunțate luni de guvernul grec.
Până acum, familiile primeau 2000 de euro, iar din luna aprilie prima crește cu 400 de euro, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Câți bani oferă guvernul Român pentru mame?
În România mamele pot obține de la stat un ajutor financiar de 2.000 lei, acordat în anumite condiţii. Acest sprijin poate fi solicitat în cel mult trei luni de la nașterea copilului de către mamele cu venituri mici sau chiar fără venituri, iar cu banii primiți pot achiziționa produse destinate îngrijirii nou-născutului, cum
OUG 113/2022 prevede că beneficiază de acest ajutor financiar mamele:
- cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
- care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
- cu dizabilități;
- care se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc.) și/ sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință etc.);
Femeile din București care vor avea un copil primesc un stimulent financiar pentru nou-născuți în cuantum de 2500 lei. Beneficiarii trebuie să aibă domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii. Documentele necesare sunt următoarele:
- Declarație condiții cumulative (se completează la locațiile de depunere sau se descarcă dând click pe titlul documentului);
- Cerere tipizată (se completează la locațiile de depunere sau se descarcă dând click pe titlul documentului);
- Declarație de consimțământ (se completează la locațiile de depunere sau se descarcă dând click pe titlul documentului)
- Certificatul de naștere al copilului
- Biletul de ieșire din spital al nou-născutului sau certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară (copie);
- Actul de identitate* al părinților
- Extras de cont* pentru efectuarea viramentului bancar, după caz;
- Certificat de atestare fiscală emis de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale (DGITL) de sector pentru solicitantul stimulentului.