Prezenta astazi la Tribunalul Bucureşti, unde a cerut custodia copilului pe care îl are cu patronul Hexi Pharma, Laura Georgescu a făcut o serie de dezvăluri despre legăturile cu serviciile ale lui Dan Condrea, despre filajele la care a fost supusă, oferind diverse nume din servicii.

Mai mult, femeia a sustinut ca ea fost cea care a sesizat autorităţile cu privire la dezinfectanţii diluaţi, pe 14 septembrie 2015, ulterior trimitandu-i jurnalistului Cătălin Tolontan documentele scanate.
"Am avut o presimţire tot timpul. Am avut o presimţire de ceva mult mai sumbru, mai negru. Pur şi simplu am simţit că ceva e rău de tot în neregulă şi am zis de ce să nu declarat tot ce ştiu, dacă tot pun o acţiune pe rol de ce să nu pun toate probele, că poate un judecător sau un procuror vede altfel lucrurile", a povestit Laura, citata de stiripesurse.ro.
?width=900&height=191"
Prima sotie a lui Condrea afirmă că are documente despre afacerile ilegale ale lui Condrea, despre liste cu şpăgi oferite unor oameni din partide, unor parlamentari din Comisia de Sănătate, şi despre protecţia din partea serviciilor. Aceasta susţine că Dan Condrea a dat şpăgi prin intermediari Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, precizând că are dovezi în acest sens, ascunse într-un seif şi pe care este dispusă să le pună la dispoziţia anchetatorilor, noteaza stiripesurse.ro.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si