In articol:
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Adrian Nicolae Domocoş, la data faptelor primar al municipiului Beiuș, județul Bihor, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.
Potrivit DNA, Domocoş ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, în perioada 30 iulie 2008- 7 decembrie 2015, un număr de 347 de ordonanţări din partea Primăriei municipiului Beiuş, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 3.406.063
Ce au transmis autoritățile
”De precizat este faptul că, în perioada 2008-2012, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae ar fi ocupat şi funcția de președinte al clubului, fiind astfel singura persoană care aproba referatele, din partea clubului de fotbal, prin care erau solicitate de la bugetul local sume de bani pentru sprijinirea activității.
Citește si: Petre Daea, audiat la DNA
Primăria municipiului Beiuş s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.406.063 lei, suma respectivă reprezentând şi un folos necuvenit obținut de către Clubul de Fotbal Bihorul Beiuş.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Citește si: Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR, eliberat din închisoare
Potrivit DNA, Domocoş a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni de corupție şi asimilate acestora, dosar în care a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii.
Astfel, fostul primar al municipiului Beiuş Adrian Domocoş a fost condamnat, în februarie 2017, de Curtea de Apel Oradea la șapte ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție, în același dosar mai mulți funcționari ai primăriei primind pedepse cu suspendare, iar episcopul Greco-Catolic de Oradea, Virgil Bercea, a fost achitat.